Banca Mondială: Evaluări privind ușurința cu care se pot derula afacerile

Numărul 28-29, 25 iulie - 7 august 2017  »  Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Capitala României, București, se situează în prima jumătate a clasamentului orașelor din țară în ceea ce privește indicatorii care relevă ușurința cu care se pot iniția și desfășura afaceri, atestând, astfel, un real potențial pentru gestionarea eficientă a unui volum mare de solicitări de servicii din partea sectorului privat, se arată într-un recent raport al Grupului Banca Mondială. Totodată, orașele mai mici din Bulgaria și Ungaria prezintă condiții mai favorabile pentru afaceri, comparativ cu capitalele acestor țări, respectiv Sofia și Budapesta, se mai afirmă în raportul intitulat Doing Business în Uniunea Europeană – 2017: Bulgaria, România și Ungaria.

Raportul citat analizează reglementările din domeniul afacerilor care afectează IMM-urile în cinci domenii de activitate: constituirea unei societăți comerciale, obținerea autorizațiilor de construire, racordarea la rețeaua de energie electrică, înregistrarea transferului dreptului de proprietate și soluționarea litigiilor comerciale în primă instanță. Cele 22 de orașe analizate în cadrul studiului sunt următoarele: Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Ploiești și Timișoara, în România; Burgas, Plevna, Plovdiv, Ruse, Sofia și Varna în Bulgaria; Budapesta, Debrețin, Gyor, Miskolc, Pecs, Szeged și Szekesfehervar în Ungaria.

În legătură cu țara noastră, constatările principale ale analizei relevă că orașul Iași este lider în ceea ce privește racordarea la rețeaua electrică, Craiova iese în evidență prin procedura eficientă de eliberare a autorizației de construire, Timișoara prin eficiența soluționării litigiilor comerciale, iar Oradea prin calitatea sporită a serviciilor din domeniul cadastrului și intabulării. În general, București are performanțe bune în majoritatea sectoarelor studiate.

 „Deși niciunul dintre orașe nu excelează în toate cele cinci domenii studiate în cadrul raportului, majoritatea au dat dovadă de o performanță de clasă mondială în cel puțin unul dintre domenii, oferind oficialităților, care doresc promovarea unor reforme, exemple de bune practici ce pot fi preluate și în alte orașe. Cele mai pregnante diferențe, din punctul de vedere al performanțelor, la nivelul fiecărei țări, se înregistrează în acele domenii în care autoritățile locale se bucură de cel mai mare nivel de autonomie pentru elaborarea și aplicarea de reglementări, cum ar fi cele din domeniile autorizațiilor de construire, racordării la rețeaua electrică și soluționării litigiilor comerciale”, precizează Banca Mondială.

În raport se constată că racordarea la rețeaua electrică reprezintă un punct slab care se regăsește în toate cele trei țări studiate. Chiar și în Iași, România, cel mai rapid dintre cele 22 de orașe supuse studiului comparativ, racordarea la rețeaua de electricitate durează cu peste trei luni în plus față de media europeană de 90 de zile.

Doing Business în Uniunea Europeană constituie o serie de rapoarte subnaționale care sunt realizate de Grupul Banca Mondială la solicitarea Comisiei Europene, cu finanțarea acesteia. O a doua ediție, care va studia 25 de orașe din Croația, Cehia, Portugalia și Slovacia, va fi publicată în 2018.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.