Barna Tanczos: Acord istoric împotriva poluării globale cu plastic, la Adunarea ONU din Kenya
Telex » Știri
4 martie 2022
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Taczos, a anunțat că la Adunarea ONU a Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, din Kenya, s-a ajuns la un acord împotriva poluării globale cu plastic, informează Agerpres. „Am ajuns la un acord istoric împotriva poluării globale cu plastic, la Adunarea ONU din Kenya. După Acordul de la Paris, privind schimbările climatice, marcăm începutul unei noi etape în cooperarea internațională în domeniul mediului. La nivel mondial, 400 de milioane de tone de plastic sunt produse în fiecare an, dintre care 40% sunt de unică folosință. Statisticile arată că aceste cifre s-ar putea dubla până în anul 2040. Plasticul nu reprezintă doar o amenințare la adresa florei și faunei, ci are și un impact asupra sănătății umane. Cifrele vorbesc de la sine: este nevoie de un acord internațional cât mai curând posibil pentru a restrânge acest proces. În acest sens, am adoptat o rezoluție cu reprezentanții a 175 de țări la Adunarea ONU de Mediu a Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, la Nairobi. Până în 2024, vom avea un acord internațional obligatoriu din punct de vedere juridic, care reglementează «ciclul de viață» complet al plasticului, de la impactul producției, utilizării, până la deșeuri și reciclare”, a scris ministrul, pe propria pagină de Facebook.
Cea de-a cincea sesiune a Adunării ONU de Mediu a Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEA 5.2) și sesiunea specială dedicată sărbătoririi a 50 de ani de la înființarea UNEP (UNEP@50) are loc în perioada 28 februarie - 4 martie, în capitala Kenyei, Nairobi.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice