Barometru: Multe industrii abia fac primii pași în digitalizare

Barometru: Multe industrii abia fac primii pași în digitalizare

Numărul 2, 19-25 ian. 2021  »  Conectarea la era digitală

Potrivit Barometrului digitalizării 2020, realizat de Valoria în colaborare cu Doingbusiness.ro, managerii din diverse industrii percep foarte diferit fenomenul digitalizării, relatează Mediafax. Astfel sunt industrii ca telecomunicații (70%), media și publicitate (65%), servicii profesionale (55%), servicii financiar-bancare (50%), industria farmaceutică (50%), unde managerii spun că digitalizarea a avut deja o influență foarte mare asupra activității companiilor. Pe de altă parte, în industria de construcții și imobiliare (46%) și turism (45%) sunt cei mai mulți manageri care spun că influența digitalizării este mică, iar în industria chimică (30%) și în energie și utilități (20%) sunt cei mai mulți manageri care spun că digitalizarea nu a avut nicio influență până acum.

„Modelele digitale de afaceri au schimbat în foarte mare măsură industria de telecomunicații (70%), IT (58%), servicii financiar-bancare (45%) și numai în mică măsură sau deloc industria de agricultură și alimentație (31%), industria de transporturi (30%), turism (30%) și industria de construcții și imobiliare (23%)”, susțin autorii studiului, într-un comunicat.

Conform aceleiaşi surse, dacă managerii din cele mai multe industrii nu consideră modelele digitale de afaceri o amenințare pentru companie, cei mai mulți spun că nu au făcut instrumentele, canalele și/sau modelele de business digitale componenta centrală a strategiei de business. Astfel 73% dintre companiile respondente din industria de transporturi, 66% din industria chimică și 65% din construcții și imobiliare sunt în această situație în privința strategiei.

„O explicație poate fi și faptul că nu există suficientă expertiză la nivelul top managementului ca să evalueze și să dezvolte un model de afacere digital, așa cum rezultatele studiului arată că este cazul în 50% dintre companiile de producție industrială, 48% dintre cele de turism, 45% din energie și utilități și 39% din construcții și imobiliare. Această lipsă de expertiză în legătură cu transformarea digitală este dublată de percepția managerilor că au competitori afectați de digitalizare numai în mică măsură sau chiar în nicio măsură, iar studiul arată că aceasta este percepția a 65% dintre respondenții din construcții și imobiliare, 62% din producție industrială, 60% din turism și 56% din energie și utilități”, se mai arată în comunicat.

Potrivit cercetării, pentru 45% dintre companiile de R&D, 41% din turism și 31% din agricultură și alimentație, dar și din serviciile financiar-bancare, percepția costurilor prea mari este principalul obstacol în calea digitalizării. 80% dintre companiile din transporturi, 78% din construcții și imobiliare și 77% din IT pun pe primul loc simplificarea proceselor în următorii 5 ani, ca principal beneficiu al digitalizării, în timp ce 33% dintre companiile din IT, 21% din turism și 19% din media și publicitate spun că digitalizarea le va crește cifra de afaceri cu peste 30% în următorii 3 ani.

De asemenea, 39% dintre companiile din industria farmaceutică și de sănătate spun că digitalizarea le va reduce numărul de angajați cu 1%-5% în următorii 3 ani, iar 21% dintre companiile din turism se așteaptă la scăderi de 5%-10%. În 2020, 50% dintre companiile de energie și utilități și tot atâtea dintre cele din telecomunicații spun că digitalizarea va contribui la valoarea de piață a companiei cu 10%-20%.

„Digitalizarea avansează cu viteze diferite în cadrul industriilor. Principalul obstacol în calea transformării digitale este, din păcate, chiar percepția unor manageri că nu au consumatori digitali. Aceasta indică nevoia pentru o mai bună înțelegere a mecanismelor interacțiunii digitale cu consumatorii, având în vedere că se intensifică preferința pentru cumpărarea online. Principalele elemente care conduc la succesul digitalizării unei companii în România sunt: tehnologia (69%), conducerea companiei (44%) și bugetele disponibile (41%), comparativ cu triada de la nivel global: tehnologia (54%), conducerea companiei (32%), viziunea și strategia (30%). Toate aceste date arată că multe industrii din România fac abia primii pași în digitalizare, dar timpul nu pare să mai aibă răbdare”, mai arată autorii studiului.

Studiul a sondat percepțiile managerilor și directorilor executivi cu privire la impactul digitalizării asupra companiilor din România.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.