BCE: Băncile din zona euro au majorat surprinzător accesul la creditare în iulie

BCE: Băncile din zona euro au majorat surprinzător accesul la creditare în iulie

Telex » Știri 29 august 2022  

Creditarea companiilor din zona euro a continuat să crească în iulie, depășind estimările analiștilor, care se așteptau la o încetinire, din cauza temerilor privind recesiunea și a planurilor creditorilor de a înăspri accesul la noi împrumuturi, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters, preluată de Agerpres. Împrumuturile acordate în iulie companiilor au urcat cu 7,7%, față de un avans de 6,9% în iunie, în timp ce creditele acordate gospodăriilor au crescut cu doar 4,5% în iulie, față de un avans de 4,6% în iunie.

Deja din trimestrul doi băncile din zona euro au înăsprit accesul la noi împrumuturi și au avertizat că vor fi și mai prudente în actualul trimestru, deoarece prețul mai ridicat al combustibililor și războiul din Ucraina au redus încrederea și sumele economisite de gospodării.

Aceste evoluții au sporit temerile că majorarea dobânzilor de către BCE ar putea exacerba scăderea activității economice.

Creșterea masei monetare M3, considerată drept un indicator al activității economice, a încetinit la 5,5% în iulie, de la 5,7% în iunie, aproape de estimările analiștilor intervievați de Reuters care mizau pe o creștere de 5,6%. Datele reflectă parțial decizia BCE de încheia la 1 iulie achizițiile de active în cadrul programului APP (asset purchase programme), introdus în 2014, pentru stimularea zonei euro și evitarea unei potențiale deflații. Acest program a ajutat la menținerea costurilor scăzute de împrumut în statele puternic îndatorate din zona euro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.