Bookfest sărbătorește Ziua Națională la Brașov

Bookfest sărbătorește Ziua Națională la Brașov

Numărul 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016  »  Roza vânturilor

Numeroase reduceri substanțiale și alte oferte îi așteaptă pe vizitatorii Salonului de Carte Bookfest Brașov, programat să se desfășoare în perioada 1-4 decembrie în Aula Universității „Transilvania”. Evenimentul este organizat de Asociația Editorilor din România, împreună cu Fundația AIDA, sub egida Federației Editorilor din România.

Câteva dintre cele mai importante edituri din țară, printre care câștigătoare ale trofeelor Gaudeamus acordate prin votul publicului la târgul recent încheiat, precum Humanitas, Polirom, Curtea Veche Publishing, RAO, ART, Nemira, Corint, Univers Enciclopedic, Niculescu, dar și distribuitori de carte precum Okian (reprezentant Pearson-Longman în România) vor avea standuri cu volume la prețuri avantajoase. Cititorii sunt invitați să descopere cărți de Nobel, cele mai noi traduceri din autori celebri, volume semnate de scriitori români îndrăgiți și cărți speciale pentru copii.

Agenda Salonului de Carte Bookfest Brașov include și lansări de carte, întâlniri cu autori români, precum și proiecții speciale de scurtmetraje, organizate de ShortsUP.

Accesul publicului la toate evenimentele din cadrul Bookfest, precum și la proiecțiile de scurtmetraje organizate de ShortsUP este gratuit. Programul de vizitare este între orele 10.00 și 20.00.

Mai multe informații despre Salonul de Carte Bookfest Brașov sunt disponibile la www.bookfest.ro și pe pagina de Facebook dedicată evenimentului, www.facebook.com/BookfestRomania.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.