Brașov, 28-29 mai 1939 – Al IX-lea Congres al profesiei contabile din România

Brașov, 28-29 mai 1939 – Al IX-lea Congres al profesiei contabile din România

Numărul 37, 20-26 sept. 2023  »  100 de ani de la primul Congres al profesiei contabile din România

Al IX-lea Congres al Profesiei Contabile din România a avut loc la Brașov, în perioada 28-29 mai 1939, de organizarea lui ocupându-se prof. I. Pricu, președintele Secțiunii Brașov. Mai întâi a fost oficiat un serviciu religios la Biserica „Sf. Adormire” din Cetate, la care au participat toți delegații. Apoi, în prezența a peste 300 de delegați din cele 70 de secțiuni ale Corpului din țară, s-au deschis lucrările Congresului, sub președinția lui N. Butculescu, în localul Camerei de Comerț.

În cadrul dezbaterilor au fost abordate următoarele tematici:

  • „Inventarierea patrimoniului public” – referenți prof. I. Mărculescu și prof. S. Iacobescu;
  • „Noul Cod de Comerț” – referent prof. S. Iacobescu;
  • „Crearea Casei de pensiuni” – referent Gh. Huber;
  • „Contabilitatea în serviciul raționalizării întreprinderilor” – referent dr. V.M. Ioachim;
  • „Înființarea colegiului economic, cooperativ și contabil” – referent dr. P. Drăgănescu-Brateș.

La finalul discuțiilor, Congresul a adoptat următoarele moțiuni:

  • În chestiunea inventarierii patrimoniului public: „Inventarierea avuției noastre publice să fie făcută cât mai repede, pentru că o bună conducere a vieții publice nu se poate realiza bine fără desăvârșita cunoaștere a patrimoniului public”.
  • În chestiunea noului Cod de Comerț: „La revederea materiei Codului de Comerț să se încredințeze Consiliului Superior al Corpului Contabililor orânduirea materiei din Codul de Comerț referitoare la: Registre, Inventar, Bilanț, Rezerve, Amortizări, Acțiuni, Obligațiuni și toată materia care se referă la patrimoniul comercial reglementat de Codul de Comerț”.
  • În chestiunea creării Casei de pensiuni: „Să se ceară Onoratului Guvern de a legifera obligativitatea cotizației patronale la Casa de pensiuni a Corpului Contabililor pentru funcționarii săi membri și înființarea timbrului de 5% asupra onorariilor expertizelor; autorizarea Consiliului Superior al Corpului de a crea Casa de pensiuni a Corpului”.
  • În chestiunea contabilității în serviciul raționalizării întreprinderilor: „Pentru ca funcțiunea contabilă să-și poată da toată contribuția sa la acțiunea de raționalizare economică, este necesar ca să fie astfel organizată încât să redea în fiecare moment situația economică și juridică a patrimoniului, rezultatele brute, separat după proveniența lor, și cheltuielile după felul lor, după locul unde au luat naștere și după obiectul sau serviciul la care se referă, astfel ca să se poată urmări prin contabilitate, pentru fiecare unitate tehnică, raportul între cheltuială și rezultat”.

(Copyright foto: Casa Sfatului)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.