Bursele ANIS 2023 oferă granturi de 5.000 de euro cadrelor universitare care folosesc metode inovatoare de a preda

Bursele ANIS 2023 oferă granturi de 5.000 de euro cadrelor universitare care folosesc metode inovatoare de a preda

Telex » Știri 5 septembrie 2023  

Cadrele didactice universitare, inclusiv doctoranzii, pot înscrie, până pe 24 septembrie, proiecte pentru a obține granturi de 5.000 de euro, fiecare, în cadrul programului Bursele ANIS. Potrivit unui comunicat de presă al Asociației Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS), citat de Agerpres, la cea de-a șasea ediție a programului, în urma evaluării, doar 11 proiecte selectate vor beneficia de o bursă în valoare de 5.000 de euro.

Programul se adresează cadrelor didactice universitare din toată țara, care au vârsta de până în 40 de ani (împlinită în anul 2023), au introdus un curs/laborator nou în programă sau au actualizat unul existent, folosind metode inovatoare de predare, bazate pe noi tehnologii și care se încadrează într-unul dintre cele șapte domenii tehnologice propuse în anul universitar 2023 - 2024: Artificial Intelligence & Machine Learning; Big Data; Cybersecurity; Internet of Things (IoT); Blockchain; Virtual Reality; Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăți non-IT).

Pentru a fi eligibil, cursul/laboratorul propus este sprijinit de facultate, fiind cuprins în planul de învățământ aferent anului universitar 2023-2024, în oricare din formele recunoscute: obligatoriu, opțional sau facultativ. Perioada de înscriere a proiectelor este 1 - 24 septembrie 2023, iar în premieră, în acest an, pot participa la program și doctoranzii, nu doar asistenții universitari și lectorii.

Evaluarea proiectelor înscrise se va realiza în cursul lunii octombrie 2023, urmând ca bursele să fie anunțate public în cadrul evenimentului anual Gala Bursele ANIS programată pentru 15 noiembrie 2023.

La edițiile anterioare, dintre cele 152 de proiecte înscrise, 56 au obținut sponsorizări în valoare totală de 280.000 de euro. Până în prezent, în program au participat asistenți universitari și lectori de la 51 de facultăți, aflate în 11 centre universitare din România.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.