MMAP: Noi apeducte construite între mai multe localități din România și Republica Moldova

MMAP: Noi apeducte construite între mai multe localități din România și Republica Moldova

Telex » Știri 5 septembrie 2023  

Patru apeducte vor fi amplasate între mai multe localități din România și Republica Moldova, în cadrul proiectului „România - Republica Moldova: Interconectarea sistemelor de de aprovizionare cu apă potabilă“, a anunțat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), într-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook a instituției, relatează Agerpres. La evenimentul de inaugurare a lucrărilor, organizat la primul punct de subtraversare a râului Prut cu apă potabilă, în localitatea Măcărești din Raionul Ungheni (Republica Moldova), a participat și ministrul român al Mediului, Mircea Fechet.

„Când am fost invitat la acest eveniment, vă mărturisesc că m-am bucurat foarte mult, nu numai că voi participa la o inaugurare de investiții, dar mai ales pentru simbolistica specială pe care o are un astfel de eveniment. Este un foarte bun exemplu de colaborare între cele două state, în care nu doar declarăm că suntem frați, dar sper ca, foarte repede, să putem să bem aceeași apă. Putem profita de această bună colaborare și fiecare dintre cele două state să ia exemplele de bună practică și să înțelegem ce putem învăța unul de la celălalt. În materia managementului apei, vreau să vă spun că și România încă mai are mult de învățat. Gestionarea apei este foarte importantă, în contextul schimbărilor climatice, pe care noi le resimțim din plin în România și sunt convins că se resimt la fel de puternic și în Republica Moldova. Schimbările climatice, ca și poluarea, nu se opresc la granița niciunui stat. Modul în care vom gestiona apa, modul în care gestionăm corpurile de apă de suprafață sau subterane și modul în care vom gestiona apele uzate vor impacta, probabil, 20 de ani de acum încolo sau mai mult. Vor impacta dacă urmașii, copiii noștri și nepoții noștri, o să mai bea o apă la fel de bună ca a noastră sau nu“, a declarat ministrul.

Conform reprezentanților MMAP, acordul între guvernul României și guvernul Republicii Moldova privind construirea unor apeducte prevede amplasarea a patru dintre acestea între localitățile: ● Măcărești (România) – Măcărești (Republica Moldova) – subtraversare râul Prut; ● Sculeni (România) – Sculeni (Republica Moldova) – traversare pe podul rutier; ● sectorul localității Tabăra, România – subtraversare Râul Prut; ● Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova) traversare cu mai multe apeducte pe noul pod rutier, atât pentru apă potabilă, cât și pentru canalizare și apă pentru irigații.

După realizarea proiectului, se va putea asigura apă potabilă pentru aproximativ 250.000 de persoane, precum și agenților comerciali aflați în aria de operare a operatorului regional (beneficiarii vor fi în primul rând locuitorii celor patru raioane Ungheni, Nisporeni, Fălești și Glodeni), precum și dezvoltarea unor rețele de canalizare și prelucrare a apei uzate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.