BVB a lansat a treia etapă a programului educațional „Fluent în Finanțe”

Telex » Știri 30 martie 2016  

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a lansat oficial miercuri, 30 martie, a treia etapă a programului educaţional „Fluent în Finanţe”, împreună cu cinci dintre cele mai prestigioase universităţi din România: Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Bucureşti, Universitatea Româno-Americană, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”. BVB, împreună cu partenerii săi din acest proiect – BT Securities, Estinvest, IFB Finwest, BRK Financial Group şi OTP Asset Management – vor susţine seminarii gratuite în universităţi, pentru creşterea gradului de conştientizare în ceea ce priveşte administrarea finanţelor personale. Prin participarea la seminariile „Fluent în Finanţe”, se vor dobândi abilităţi şi cunoştinţe suplimentare în ceea ce priveşte administrarea banilor, importanţa acumulării averii şi investiţiile la bursă.

Seminariile gratuite se vor desfăşura în perioada martie-mai şi octombrie-decembrie 2016, fiecare urmând să aibă o durată de două ore, şi vor fi susţinute de lectori din partea BVB şi a partenerilor din program. Prin această nouă etapă, BVB îşi propune să atragă între 500 şi 1000 de studenţi, care să ia parte la seminarii.

„«Fluent în Finanţe» este unul dintre cele mai importante proiecte ale Bursei de Valori Bucureşti, care îşi propune să susţină demersurile pentru creşterea gradului de educaţie financiară în România. Noi, Bursa de Valori Bucureşti, suntem foarte mândri să fim implicaţi în proiecte pentru români – începând de la copii şi elevi, continuând cu studenţi şi ajungând la persoanele mature, prin seminariile organizate la sediul corporaţiilor, dar şi destinate oamenilor, indiferent de locul de muncă”, a declarat Ludwik Sobolewski, director general al BVB. (Al.R.)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.