Camera Deputaților a reexaminat Legea cashback
Telex » Știri 25 octombrie 2016
Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, în calitate de for decizional, reexaminarea la legea cashback, care obliga comercianţii să elibereze clienţilor, la cerere, numerar în valoare de cel mult 200 de lei, fiind eliminată această obligativitate şi clarificate alte aspecte ale proiectului.
Reamintim că preşedintele României a trimis Parlamentului, în luna iunie, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată. Legea lărgeşte sfera persoanelor juridice care pot accepta ca mijloc de plată cardurile de debit şi cardurile de credit, pe de o parte, iar pe de altă parte, reglementează cadrul juridic pentru acordarea de către comercianţi, la terminalele de plată, la cererea clientului, de avansuri în numerar, care nu pot depăşi o sumă fixă stabilită, în combinaţie cu plata aferentă bunurilor şi/sau serviciilor achiziţionate.
Parlamentul a acceptat solicitările preşedintelui şi a eliminat obligativitatea ca acei comercianţi care au o cifră de afaceri de peste 10.000 de euro pe an să elibereze cash, la cerere, clienţilor, textul fiind modificat astfel încât eliberarea să se facă la discreţia comerciantului.
Astfel, în actuala formă, comercianţii „oferă serviciul de avans în numerar la terminalele de plată în baza contractelor încheiate cu instituţiile acceptante şi pot acorda avansuri în numerar, potrivit prezentei legi”. Ei trebuie să afişeze în loc vizibil un semn aparte, precum şi costurile tranzacţiilor. În această categorie intră şi operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum şi instituţiile publice care încasează impozite, taxe şi amenzi, care vor fi obligate prin această lege să instaleze POS-uri.
(Sursa: News.ro)
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic