CECCAR Bacău: Ședință a Comisiei de Dialog Social
Numărul 42, 7-13 nov. 2017 » Agenda CECCAR
Reprezentantul Filialei Bacău a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a participat, la finalul lunii octombrie, la ședința Comisiei de Dialog Social, găzduită de Instituția Prefectului din județ.
Au fost prezenți la întrunire Maricica Coșa, prefectul județului, Valentin Ivancea, subprefect, alături de reprezentanți ai Sindicatului Liber din Învățământ și alți parteneri sociali.
Dezbaterile s-au axat pe propunerile venite din partea reprezentanților Sindicatului Liber din Învățământ referitoare la calculul sporurilor, sumele necesare pentru plata sentințelor judecătorești, poziționarea funcțiilor didactice în grilele Legii salarizării, renunțarea la costul standard per elev, la necesitatea unor modificări în ceea ce privește legea educației.
În urma discuțiilor s-a stabilit ca aceste propuneri să fie transmise Guvernului României în vederea soluționării.
(Copyright foto: kasto / 123RF Stock Photo)





„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești