MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
CECCAR Maramureș: Implicare activă în inițiative dedicate dezvoltării tinerilor și formării profesionale

CECCAR Maramureș: Implicare activă în inițiative dedicate dezvoltării tinerilor și formării profesionale

Numărul 39, 8-14 oct. 2025  »  Agenda CECCAR

Filiala CECCAR Maramureș, prin președintele Consiliului filialei, conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, a fost prezentă, în data de 30 septembrie 2025, la conferința de lansare a proiectului GenTiL – Fii parte din Generația Tinerilor Lideri!, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Maramureș, în parteneriat cu o societate de pe plan local.

Prin participarea la acest eveniment, CECCAR reconfirmă rolul său activ în susținerea inițiativelor dedicate dezvoltării competențelor profesionale, promovării leadership-ului responsabil și implicării tinerilor în transformarea comunității economice locale.

În deschiderea conferinței, Mihaela Oana Oșanu, director executiv al AJOFM Maramureș, a prezentat obiectivele și direcțiile proiectului, subliniind importanța colaborării între instituțiile locale, mediul educațional și organizațiile profesionale, precum CECCAR, în sprijinul tinerilor aflați la început de carieră.

La eveniment au participat reprezentanți ai Instituției Prefectului, Consiliului Județean, Inspectoratului Școlar Județean, Universității Tehnice din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord Baia Mare, furnizori de formare profesională, elevi și studenți.

Proiectul GenTiL își propune îmbunătățirea accesului tinerilor la piața muncii prin crearea unei rețele de sprijin care să ofere servicii personalizate de orientare și formare pentru 1.580 de tineri din județul Maramureș, cu accent pe tinerii NEETs, dintre care cel puțin 240 de etnie romă. În cadrul proiectului, se vor derula cursuri de management al carierei, leadership, educație ecologică și management al conflictelor, cu participare gratuită pentru tinerii cu vârste între 14 și 30 de ani.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.