Cheltuielile pentru protecția mediului în anul 2021 au reprezentat 1,4% din PIB

Cheltuielile pentru protecția mediului în anul 2021 au reprezentat 1,4% din PIB

Numărul 42, 26 oct. - 1 nov. 2022  »  Roza vânturilor

În anul 2021, cheltuielile pentru protecția mediului la nivel național au fost de aproximativ 16,9 miliarde lei, reprezentând aproximativ 1,4% din PIB, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Cele mai mari cheltuieli pentru protecția mediului au fost înregistrate pe domeniul gestionării deșeurilor la producătorii specializați, acestea reprezentând 77,3% din totalul cheltuielilor pe acest domeniu. Cele mai mari investiții pentru protecția mediului au fost înregistrate pe domeniul gestionării apelor reziduale la administrația publică, acestea reprezentând 74,8% din totalul investițiilor pe acest domeniu.

În anul 2021, la nivel național, investițiile pentru protecția mediului au reprezentat aproximativ 24,4% din totalul cheltuielilor pentru protecția mediului. Investițiile administrației publice au avut cea mai mare pondere în totalul investițiilor pentru protecția mediului (52,4%), fiind urmate de investițiile producătorilor nespecializați (26,7%) și de cele ale producătorilor specializați (20,9%). Producătorii nespecializați au înregistrat cele mai mari cheltuieli pentru protecția mediului în sectorul „producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze și apă caldă” (49,3%), în sectorul „industria prelucrătoare” (15,9%) și în sectorul „captarea, tratarea și distribuția apei” (14,1%).

Anul trecut, cele mai mari investiții pentru protecția mediului au fost înregistrate pe domeniul gestionării apelor reziduale, cu o valoare de 2.274.294 mii lei prețuri curente. Cele mai mari cheltuieli pentru protecția mediului au fost consemnate de domeniul gestionarea deșeurilor, cu o valoare de 9.059.787 mii lei prețuri curente, urmate de domeniul gestionarea apelor reziduale, cu 3.427.437 mii lei prețuri curente.

Cele mai mari cheltuieli pentru protecția mediului s-au înregistrat la producătorii specializați pentru domeniul „gestionarea deșeurilor” cu 93,1% din cheltuielile acestei categorii de producători, reprezentând 77,3% din cheltuielile pentru protecția mediului la nivel național pentru acest domeniu de mediu. Acestea sunt urmate de cheltuielile administrației publice pentru domeniul „gestionarea apelor reziduale” cu 29,8% din cheltuielile acestei categorii de producători, reprezentând 53,3% din cheltuielile pentru protecția mediului la nivel național pentru acest domeniu de mediu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.