Cifra de afaceri din industrie s-a majorat în ultimele 12 luni cu 9,3%
Numărul 12, 14-20 iunie 2016 » Breviar statistic
În aprilie 2016, cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă și piața externă), în termeni nominali, a scăzut față de martie cu 1,4%, iar față de luna corespunzătoare din anul precedent a crescut cu 9,3%. În perioada ianuarie-aprilie 2016, comparativ cu același interval din 2015, cifra de afaceri din industrie, tot pe total (piața internă și piața externă), în termeni nominali, a crescut cu 4,3%, a informat INS.
Cifra de afaceri din industrie, în primele patru luni ale anului în curs, comparativ cu perioada similară din 2015, a crescut pe ansamblu cu 4,3%, datorită creșterii industriei prelucrătoare (+5,3%). Industria extractivă a scăzut cu 21,8%. Pe marile grupe industriale, creșteri ale cifrei de afaceri s‐au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de folosință îndelungată (+20,7%), industria bunurilor de capital (+10,2%) și industria bunurilor de uz curent (+6,9%). Scăderi s‐au înregistrat în industria energetică (‐14,8%) și industria bunurilor intermediare (‐0,3%).
De asemenea, INS informează că, în ceea ce privește comenzile noi din industria prelucrătoare, pe total (piața internă și piața externă), în termeni nominali, acestea au scăzut, în aprilie 2016 față de luna precedentă, cu 6,8%, iar față de luna corespunzătoare din anul anterior au crescut cu 5,2%. În perioada ianuarie-aprilie 2016, comparativ cu intervalul similar din 2015, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali cu 4,4%.
Litoralul, o imensă scenă a artei de calitate
Cultură și statistică. Drumul spre mai mult și mai bine
Sub egida Ateneului Român, o vară muzicală de excepție
Expoziție la BNR: „Un alt fel de tezaur: Campionii României”
Bookfest 2024, încă un pas al editurilor spre armonizarea ofertei cu cererea
Festivalul Internațional Shakespeare. Din nou, Craiova la superlativ
Festivalul Filmului European. A șaptea artă, la superlativ
„Fără cărți, istoria e tăcută, literatura nu are glas, știința e infirmă, iar gândirea suspendată”