Comisia Europeană a înrăutățit estimările privind evoluția economiei UE în 2023 și 2024

Comisia Europeană a înrăutățit estimările privind evoluția economiei UE în 2023 și 2024

Telex » Știri 12 septembrie 2023  

Comisia Europeană (CE) a înrăutățit estimările privind evoluția economiei UE în 2023 și 2024, dar a estimat că inflația va continua să scadă în acest an, se arată în previziunile economice de vară, citate de Agerpres. "Economia UE continuă să crească, deși pierde din viteză", apreciază CE. În 2023, creșterea PIB-ului UE ar urma să încetinească la 0,8%, de la un nivel de 1% estimat în previziunile economice de primăvară, publicate în mai de Executivul comunitar. În 2024, economia UE ar urma să urce cu 1,4%, după ce în mai era previzionată o expansiune de 1,7%.

Și prognozele pentru zona euro au fost înrăutățite: de la un avans de 1,1% estimat în mai pentru acest an, la o creștere de 0,8%. În 2024, economia zonei euro ar urma să urce cu 1,3%, după ce în mai era previzionată o expansiune de 1,6%.

Comisia Europeană se așteaptă ca rata inflației să continue să scadă în UE, urmând să se situeze la 6,5% în 2023 (de la un nivel de 6,7% estimat în previziunile economice de primăvară). Pentru 2024 este prognozată o inflație de 3,2% (comparativ cu 3,1%).

În zona euro, inflația se va reduce la 5,6% în 2023 (de la un nivel de 5,8% estimat în previziunile economice de primăvară) și se va situa la 2,9% în 2024 (comparativ cu 2,8%).

Comisia Europeană publică în fiecare an două seturi de previziuni detaliate (în primăvară și în toamnă) și două seturi de previziuni intermediare (în iarnă și în vară). Previziunile intermediare cuprind valorile anuale și trimestriale ale PIB-ului și ale inflației tuturor statelor membre pentru anul în curs și pentru anul următor, precum și date agregate pentru UE și zona euro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.