Companiile aeriene sunt sfătuite să verifice siguranţa avioanelor care sunt reintroduse în serviciu

Companiile aeriene sunt sfătuite să verifice siguranța avioanelor care sunt reintroduse în serviciu

Numărul 50-51, 22 dec. - 11 ian.  »  Roza vânturilor

Organismele de reglementare, companiile de asigurări şi experţii avertizează companiile aeriene să verifice cu atenţie avioanele care sunt reintroduse în serviciu după ce au stat blocate la sol în perioada pandemiei de COVID-19, menţionând probleme cu pregătirea piloţilor, erorile de mentenanţă şi cuiburile de insecte care blochează senzorii avioanelor, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Numărul fără precedent de avioane blocate la sol din cauza coronavirusului, care la un moment au reprezentat două treimi din flota mondială, a provocat o explozie a numărului de probleme raportate pe măsură ce companiile aeriene le reintroduc în serviciu.

Potrivit Asociaţiei Internaţionale de Transportat Aerian (IATA), numărul de aterizări cu probleme a crescut exploziv în acest an. Alarmate de datele IATA, companiile de asigurări au început să adreseze întrebări companiilor aeriene dacă piloţii lor fac o pregătire suplimentară cu accent pe aterizări, a spus Gary Moran, director pentru Asia la borkerul de asigurări Aon PLC. „Vor să ştie care sunt circumstanţele în care se desfăşoară această pregătire”, a spus Moran.

Însă pregătirea piloţilor nu este singura îngrijorare. Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) a raportat o „tendinţă alarmantă” cu privire la numărul de rapoarte referitoare la date incorecte vizând viteza şi altitudine furnizate de senzorii avioanelor cu prilejul primului zbor al unui avion care a stat mai mult timp blocat la sol. Au existat cazuri în care procedurile de decolare au trebuit să fie abandonate, iar avionul a revenit la bază.

În majoritatea cazurilor problemele au fost provocate de insecte care şi-au făcut cuiburi în tubul pitot, un senzor care transmite date computerelor de la bordul avioanelor. În luna iunie, un comandant al unui avion Wizz Air a fost nevoit să abandoneze procedura de decolare după ce senzorul care măsoară viteza avionului arăta zero. La o examinare ulterioară a avionului a fost descoperit un cuib de insecte în unul dintre tuburile pitot, după ce avionul fusese parcat la sol timp de 12 săptămâni înaintea zborului.

Insectele care au blocat tubul pitot au contribuit la prăbuşirea unui avion Birgenair în 1996, o catastrofă care a provocat decesul a 189 de persoane la bord.

Kate Seaton, partener la firma de avocatură HFW, spune că echipajele avioanelor trebuie să fie conştiente de eventuale defecte care este posibil să nu fie identificate corect în momentul în care avioanele au fost reintroduse în serviciu după o perioadă fără precedent de blocare la sol. „Suntem într-o situaţie fără precedent iar industria trebuie să ia măsuri pentru a diminua riscurile şi să fie pregătită pentru ceva neaşteptat”, spune Kate Seaton.

Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) a menţionat, luna trecută, că printre problemele semnalate la avioanele care au fost blocate la sol pentru o perioadă prelungită se numără oprirea unui avion în timpul zborului, diminuarea presiunii în sistemul de frânare şi descărcarea bateriilor de urgenţă.

Companiile aeriene susţin că au pus la punct programe de pregătire pentru piloţii care reintră în serviciu, programe care variază de la cursuri de teorie până la şedinţe în simulator şi verificări în timpul zborurilor, în funcţie de durata absenţei lor de la lucru.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.