Companiile antreprenoriale, scutite de plata tarifului de procesare la listarea primului instrument financiar pe SMT

Companiile antreprenoriale, scutite de plata tarifului de procesare la listarea primului instrument financiar pe SMT

Telex » Știri 9 iunie 2021  

Companiile antreprenoriale care vor să se finanțeze prin emiterea de acțiuni, obligațiuni sau alte instrumente financiare pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) al Bursei de Valori București (BVB) sunt scutite, de la 1 iulie 2021, de plata tarifului de procesare la listarea primului instrument financiar, conform unui comunicat al BVB, citat de Agerpres. Tariful de procesare, care presupune analizarea cererii de admitere la tranzacționare, va fi perceput de BVB începând cu listarea celui de-al doilea instrument financiar. Facilitatea se aplică doar noilor emitenți, nu și celor care au deja acțiuni, obligațiuni sau alte instrumente financiare listate pe SMT-ul BVB, până la data de 1 iulie 2021.

„În ultimii doi ani și jumătate am observat o efervescență în creștere la Bursa de Valori București, în special în rândul companiilor de talie mai redusă care au ales să deruleze runde de finanțare. Lichiditatea pe AeRO a crescut semnificativ, apropiindu-se de 1 milion de euro pe zi, respectiv de peste trei ori mai mult decât în 2020 și de aproape 12 ori mai mult decât în 2015, când a fost lansată piața AeRO. Această evoluție demonstrează interesul investitorilor pentru companiile nou-venite pe această piață. În acest context, noua facilitate vine să susțină dezvoltarea pieței într-una de creștere a IMM-urilor”, a declarat Adrian Tănase, directorul general al BVB.

Conform sursei citate, 12 companii antreprenoriale s-au listat din 2019 până în prezent pe piața AeRO, segmentul de acțiuni din cadrul SMT.

La finalul ședinței bursiere de 7 iunie 2021, cele 12 companii aveau o capitalizare cumulată de 1,02 miliarde lei (208 milioane euro). Noii emitenți își desfășoară activitatea în domenii diverse, de la agricultură, jocuri video, marketing afiliat, IT, până la producție de vinuri sau de lactate. În ultimii doi ani jumătate au intrat la tranzacționare pe SMT-ul bursei și 25 emisiuni de obligațiuni cu o valoare cumulată de 219 milioane lei (45,2 milioane euro).

Pe piața AeRO se tranzacționează acțiunile a 290 de companii, cu o valoare de piață de 2,57 miliarde euro. În primele cinci luni ale anului 2021, valoarea medie zilnică de tranzacționare pe SMT-ul BVB (acțiuni, obligațiuni, alte instrumente financiare) a fost de 5,8 milioane lei (1,2 milioane euro), iar valoarea totală de tranzacționare a ajuns la 632,2 milioane lei (128,5 milioane euro).

Bursa de Valori București oferă posibilități de finanțare pentru start-up-uri și IMM-uri din 2010, prin sistemul alternativ de tranzacționare (Alternative System Trading/ATS), funcțional la acea dată. Din 2019, sistemul alternativ devine Sistemul Multilateral de Tranzacționare, conform cerințelor MiFID ale Uniunii Europene. Prin intermediul acestuia, BVB a continuat să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri, să asigure finanțarea proiectelor companiilor la început de drum, startup-uri și IMM-uri, și a poveștilor lor de creștere, precum și să ofere investitorilor noi oportunități de investiții.

Piața AeRO, lansată în 25 februarie 2015 și care reprezintă segmentul de acțiuni al SMT-ul BVB, este dedicată listării companiilor și susținerii antreprenorilor în căutare de finanțare pentru afacerile lor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.