Costul orar al forței de muncă a crescut în ultimul trimestru din 2024
Numărul 9, 12-18 mar. 2025 » Breviar statistic
Costul orar al forței de muncă a crescut cu 0,76% în ultimul trimestru din 2024, față de trimestrul anterior, și cu 13,07%, față de trimestrul patru din 2023, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), citate de Mediafax. Față de trimestrul III 2024, costul orar al forței de muncă, în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare, a crescut în majoritatea activităților economice.
Cele mai semnificative creșteri s-au regăsit în tranzacții imobiliare (10,24%), construcții (8,11%), intermedieri financiare și asigurări (6,87%), respectiv în comerț cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor (6,43%).
Cea mai mare scădere a costului orar al forței de muncă s-a consemnat în învățământ (-28,44%), ca urmare a creșterii timpului efectiv lucrat față de trimestrul precedent (fenomen caracteristic acestei activități în trimestrul al IV-lea al fiecărui an, cauzat de reînceperea anului școlar). De asemenea, scăderi ușoare s-au observat în activități de spectacole, culturale și recreative (-2,53%), sănătate și asistență socială (-1,27%), respectiv în administrația publică (-0,20%).
Comparativ cu trimestrul anterior, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forța de muncă a crescut cu 0,75%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 0,94%.
Comparativ cu același trimestru al anului precedent, costul orar al forței de muncă în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare s-a majorat în trimestrul IV din 2024 în toate activitățile economice.
Cele mai semnificative creșteri s-au regăsit în învățământ (21,67%), tranzacții imobiliare (21,17%), respectiv în alte activități de servicii (19,77%).
Costul orar al forței de muncă a crescut cel mai puțin în industria extractivă (6,28%), activități de servicii administrative și activități de servicii suport (8,56%), activități de spectacole, culturale și recreative (9,19%), respectiv în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (9,54%).
Față de același trimestru al anului precedent, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forța de muncă a sporit în trimestrul IV 2024 cu 13,12%, iar componenta cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 11,94%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București
„Magna Carta AI”, o valoroasă inițiativă a Bibliotecii Centrale Universitare