MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
Derogare temporară de la prevederile OG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul operatorilor economici de stat

Derogare temporară de la prevederile OG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul operatorilor economici de stat

Numărul 50-51, 23 dec. 2025 - 13 ian. 2026  »  Curier legislativ

În Monitorul Oficial nr. 1165 din 16 decembrie 2025 a fost publicată OUG nr. 77/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, act normativ care introduce o derogare temporară de la prevederile OG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul operatorilor economici de stat. Potrivit unui comunicat al Executivului, măsura permite continuarea finanțării, până la data de 31 decembrie 2025, a operatorilor economici care administrează infrastructură aeroportuară și se află în subordinea, coordonarea sau autoritatea instituțiilor administrației publice centrale, chiar dacă aceștia nu au îndeplinit în anul 2025 cerințele legale privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli. Măsura este necesară având în vedere că infrastructura aeroportuară aflată în administrarea operatorilor economici de stat este utilizată frecvent pentru activități suport ale operațiunilor aeriene militare, inclusiv poliția aeriană, și trebuie menținută în stare operațională permanent, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, la standarde ridicate de siguranță și securitate.

Prin această OUG, Executivul asigură continuitatea funcționării infrastructurii aeroportuare strategice și sprijină îndeplinirea angajamentelor asumate de România în domeniul apărării și securității naționale.

Tot prin acest act normativ, se majorează alocările pentru finanțarea sistemelor de termoficare și asigurarea cofinanțărilor, o soluție ce răspunde solicitărilor autorităților locale. Concret, se asigură acces suplimentar pentru împrumuturile pe care autoritățile locale le pot contracta de la Trezorerie, din venituri din privatizare. Este vorba despre o suplimentare cu 150 de milioane de lei pentru termie și de 100 de milioane de lei pentru asigurarea cofinanțării proiectelor susținute din fonduri europene.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.