Dezvoltare personală
Acțiuni de orientare profesională a studenților, la ArgeșPreședintele Filialei CECCAR Argeș, Daniel Matei, împreună cu directorul executiv, Marilena Pîrvulescu, a participat, în 18 aprilie, la întâlnirea cu studenții Universității „Constantin Brâncoveanu” din Pitești, acțiune la care au fost prezente și cadre universitare ale Facultății de Finanțe Contabilitate. Președintele filialei a prezentat studenților organismul profesional CECCAR, rolul profesiei contabile și beneficiile care decurg din exercitarea acesteia. Centrul de Excelență în Business și Economie în perioada 27 aprilie – 10 maiÎn perioada 27 aprilie – 10 mai, la nivel teritorial sunt programate să se desfășoare o serie de seminare prin Centrul de Excelență în Business și Economie, în cadrul cărora specialiștii vă vor ajuta să aflați noutățile din domeniu și să eliminați neclaritățile existente. Seminarele sunt adresate atât membrilor CECCAR, cât și specialiștilor din alte domenii. Filiala București: Înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară
Filiala CECCAR București organizează, în perioada 27-28 aprilie, începând cu ora 16.30, cursul Înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), susținut de lect. univ. dr. Florentin Caloian. Cursul, parte a Programului Național de Dezvoltare Profesională Continuă, va dezbate principalele modificări în domeniu, într-o manieră bine structurată, astfel încât membrii care vor participa să își însușească informațiile necesare în vederea aplicării corecte a standardelor. PNDPC: Cursuri de pregătire profesională în perioada 27 aprilie – 10 mai 2016CECCAR se preocupă permanent de pregătirea profesională a membrilor săi, pentru ca aceștia să ofere servicii la cele mai înalte standarde. Astfel, prin activitățile întreprinse în acest sens, Corpul facilitează accesul tuturor profesioniștilor contabili la oportunitățile și resursele necesare dezvoltării profesionale continue. În acest sens, în perioada 27 aprilie – 10 mai sunt programate să se desfășoare, la nivelul filialelor, cursuri de pregătire profesională, pe care vi le prezentăm mai jos. |
Centrul de Excelență în Business și Economie în perioada 20-26 aprilieÎn perioada 20-26 aprilie a.c., la nivel teritorial sunt programate să se desfășoare o serie de seminare prin Centrul de Excelență în Business și Economie, în cadrul cărora specialiștii vă vor ajuta să aflați noutățile din domeniu și să eliminați neclaritățile existente. Seminarele sunt adresate atât membrilor CECCAR, cât și specialiștilor din alte domenii. Filiala București: Curs Audit și certificare – Doctrină și deontologie profesională, în perioada 25-26 apriliePentru ca profesioniștii contabili să ofere servicii de calitate, Filiala CECCAR București se preocupă în mod deosebit de pregătirea profesională a acestora, organizând numeroase cursuri și seminare cu tematică de actualitate. Astfel, în perioada 25-26 aprilie, în cadrul filialei este programat să se desfășoare cursul Audit și certificare – Doctrină și deontologie profesională, parte a Programului Național de Dezvoltare Profesională Continuă. Cursuri de pregătire profesională din cadrul PNDPC în perioada 20-26 aprilieCECCAR se preocupă permanent de pregătirea profesională a membrilor săi, pentru ca aceștia să ofere servicii la cele mai înalte standarde. Astfel, prin activitățile întreprinse în acest sens, Corpul facilitează accesul tuturor profesioniștilor contabili la oportunitățile și resursele necesare dezvoltării profesionale continue. În acest sens, în perioada 20-26 aprilie sunt programate să se desfășoare, la nivelul filialelor, cursuri de pregătire profesională, pe care vi le prezentăm mai jos. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să contactați filialele teritoriale ale CECCAR. Oportunități de dezvoltare pentru start-up-uriStart-up-urile sunt așteptate joi, 21 aprilie, la sediul partenerilor de la Bursa de Valori București, la prima ediție din 2016 a atelierului Warm-Up, marca Investment Ready. 20 de start-up-uri vor învăța cum să se dezvolte, apoi sunt evaluate în cadrul atelierului Warm-Up, care se desfășoară pe durata întregii zile. |






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”