Documentul Utilizarea specialiștilor în circumstanțele create de COVID-19, disponibil în limba română

Documentul Utilizarea specialiștilor în circumstanțele create de COVID-19, disponibil în limba română

Numărul 41, 20-26 oct. 2020  »  Direct de la sursă

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) pune la dispoziția celor interesați traducerea în limba română a documentului Utilizarea specialiștilor în circumstanțele create de COVID-19, elaborat de American Institute of Certified Public Accountants (AICPA), Consiliul pentru Standarde Internaționale de Etică pentru Contabili (IESBA) și Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare (IAASB).

Publicația are scopul de a oferi îndrumări profesioniștilor contabili, atât angajați (PAIB), cât și practicieni (PAPP), care să îi ajute să determine momentul în care ar putea fi nevoie de utilizarea serviciilor unui specialist care să ofere suport în efectuarea unor sarcini specifice și a altor activități profesionale în cadrul organizațiilor lor angajatoare, precum și în a răspunde cerințelor clienților lor în circumstanțele create de COVID-19.

Pandemia de COVID-19 a generat provocări fără precedent pentru companii și alte organizații la nivel mondial, inclusiv pentru profesia contabilă. Modificările mediului pot avea ca rezultat solicitări pentru profesioniștii contabili de a desfășura activități și servicii diferite de cele cu care au fost obișnuiți anterior. În acest context, documentul oferă îndrumări cu privire la modalitățile de soluționare a dilemelor etice care ar putea să apară în circumstanțele pandemiei și de conformare cu principiile fundamentale descrise în Codul etic pentru profesioniștii contabili (inclusiv Standardele internaționale privind independența).

Documentul în limba română poate fi consultat la secțiunea Publicații – Organisme internaționale – Alte documente de interes de pe site-ul CECCAR.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.