Două noi elemente înscrise în Registrul național al patrimoniului cultural imaterial al României
Numărul 6, 19-25 feb. 2025 » Roza vânturilor
Ministerul Culturii a anunțat înscrierea a două noi elemente în Lista elementelor vii care alcătuiesc patrimoniul cultural imaterial existent pe teritoriul României: „Ceramica utilitară de Schitu Stavnic” Iași și „Tehnici tradiționale de preparare a iaurtului și funcții culturale asociate acestuia”.
„La inițiativa Turciei, acest ultim element face obiectul unui dosar multinațional intitulat «Traditional Tehniques of Yogurt Making and Related Social Practices» la care țara noastră s-a alăturat anul trecut și care urmează să fie transmis Secretariatului Convenției UNESCO din 2003 pentru a fi evaluat în vederea înscrierii în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al Umanității”, precizează Ministerul Culturii, într-un comunicat.
„Registrul național al patrimoniului cultural imaterial reprezintă portofoliul nostru pentru mediul internațional. Practicile active de cultură tradițională trebuie să se regăsească acolo înainte de a iniția orice nominalizare pentru listele UNESCO”, menționează ministerul de resort.
Anul trecut, pe 7 noiembrie, Ministerul Culturii a organizat o sesiune națională de informare asupra scrierii unei fișe de inventar, necesară pentru nominalizare.
Până în prezent, Registrul național al patrimoniului cultural imaterial are înscrise 26 de elemente din România.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești