Eurostat: Danemarca, Bulgaria și România, cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în noiembrie 2021

Eurostat: Danemarca, Bulgaria și România, cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în noiembrie 2021

Telex » Știri 7 ianuarie 2022  

Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au urcat cu 1,8% în zona euro și cu 2% în Uniunea Europeană în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, iar Danemarca, Bulgaria și România sunt statele membre ale UE în care s-au înregistrat cele mai creșteri, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În octombrie, prețurile producției industriale au crescut cu 5,4% în zona euro și cu 5% în Uniunea Europeană, comparativ cu luna precedentă.

În UE, prețurile producției industriale s-au majorat în noiembrie cu 4,5% în sectorul energiei, cu 1,5% pentru bunuri intermediare, cu 0,6% pentru bunuri de folosință îndelungată și cu 0,4% pentru bunuri de capital.

În noiembrie, prețurile producției industriale au crescut în toate statele membre ale UE, cu excepția Irlandei, unde au scăzut cu 2,5%

Cele mai mari creșteri din UE ale prețurilor producției industriale în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, au fost în Danemarca (10,3%), Bulgaria (8,5%) și România (7,3%).

Conform datelor Eurostat, prețurile producției industriale au crescut cu 23,7% în zona euro și în UE în noiembrie, comparativ cu perioada similară din 2020.

În UE, prețurile producției industriale au crescut în noiembrie cu 64,9% în sectorul energiei, cu 18,6% pentru bunuri intermediare, cu 5,2% pentru bunuri de folosință îndelungată, cu 4,6% pentru bunuri de capital.

Toate statele au raportat creșteri anuale ale prețurilor producției industriale în noiembrie, cele mai semnificative fiind în Irlanda (87,9%), Danemarca (51,7%) și România (40,4%).

Modificarea prețurilor la porțile fabricilor este transmisă de obicei pe seama consumatorilor finali și de aceea poate fi un indicator al evoluției inflației pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.