Executivul a simplificat condiţiile generale pentru eliberarea avizului de angajare a străinilor

Executivul a simplificat condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare a străinilor

Telex » Știri 20 iulie 2018  

Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, simplificarea condiţiilor generale pentru eliberarea avizului de angajare a străinilor, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. „În ceea ce priveşte modificările venite de la Ministerul Afacerilor Interne în legislaţia privitoare la regimul străinilor este, de fapt, o simplificare a condiţiilor generale pentru eliberarea avizului de angajare a străinilor. În momentul în care un angajator dorea să încadreze în muncă o persoană care nu avea cetăţenia română trebuia şi trebuie în continuare să îndeplinească mai multe condiţii. Una dintre ele era ca în ultimii trei ani de la momentul depunerii cererii să nu fi fost sancţionat acel angajator pentru încălcarea legislaţiei în această materie a încadrării în muncă a străinilor. Termenul acesta de trei ani a fost redus la şase luni, pentru că s-a considerat că este mult mai rezonabil, trei ani era un termen mult prea lung”, a explicat Nelu Barbu.

(Sursa: Agerpres)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.