
Expoziția România – civilizații suprapuse, la Muzeul Național de Istorie a României
Numărul 13, 21 iunie - 4 iulie 2016 » Roza vânturilor
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) vă invită miercuri, 22 iunie, începând cu ora 17.00, la vernisajul expoziției România – civilizații suprapuse, găzduită de instituție.
Expoziția reunește artefacte arheologice și istorice de primă importanță din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României și ale altor muzee românești. Adevărate capodopere aparținând patrimoniul național, obiectele stau mărturie a numeroase civilizații care s-au succedat de-a lungul timpului în spațiul actual al României, loc de convergență culturală.
Amplul proiect expozițional reprezintă o a doua etapă a unui demers muzeal de anvergură inițiat de MNIR, anume de a prezenta publicului din țară și din străinătate cele mai importante bunuri de patrimoniu cu semnificație istorică și arheologică aflate în colecțiile muzeelor din România. În acest sens, în ultimii trei ani, Muzeul Național de Istorie a României a colaborat cu 25 de muzee din România, care au contribuit cu artefacte din colecțiile lor la realizarea expoziției internaționale Comorile României (itinerată actualmente în China) și a celei naționale intitulate România – civilizații suprapuse.
Expoziția este deschisă în perioada 22 iunie – 18 septembrie și poate fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10.00-18.00.
Mai multe informații sunt disponibile la www.mnir.ro. (O.P.)
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic și sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferințele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Țara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri și spectacole de muzică modernă
Concursul internațional „George Enescu”. Pe podium, înalta ținută artistică și virtuțile talentului
Cu privirea din prezent spre un trecut fondator. O expoziție internațională Leonardo da Vinci, la Bușteni
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”