FAO: Nota de plată cu importurile mondiale de alimente va urca la aproape 2.000 de miliarde de dolari în 2022

FAO: Nota de plată cu importurile mondiale de alimente va urca la aproape 2.000 de miliarde de dolari în 2022

Numărul 45, 16-22 nov. 2022  »  Lumea în care trăim

Cheltuielile mondiale cu importurile de alimente vor atinge un nivel record de 1.940 miliarde de dolari în acest an, în creștere cu 10% comparativ cu situația din anul precedent, ceea ce va pune noi presiuni asupra celor mai sărace țări ale globului, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters, preluată de Agerpres. Prețurile mondiale la alimente au atins un nivel record în luna martie, după ce Rusia a invadat Ucraina, un mare producător mondial de cereale și oleaginoase, și chiar dacă, între timp, s-au mai redus, continuă să fie deasupra nivelului la care erau anul trecut. Aceste creșteri ale prețurilor afectează în mod disproporționat țările sărace, care plătesc mai mult pentru a primi o cantitate mai mică de alimente, apreciază FAO, într-un raport semestrial.

În timp ce factura globală cu importurile de produse alimentare se va majora cu 180 de miliarde de dolari comparativ cu cea de anul trecut, nota de plată cu importurile de alimente în cazul grupului țărilor cu venituri reduse ar urma să rămână practic neschimbată, însă volumul importurilor acestor țări ar urma să se diminueze cu 10%, estimează FAO.

"Acestea sunt semnale alarmante din punct de vedere al securității alimentare, sugerând că importatorii au dificultăți în a finanța creșterea costurilor internaționale", subliniază FAO.

În paralel cu această creștere a cheltuielilor cu importurile alimentare, FAO a calculat că nota de plată mondială cu inputurile agricole, precum îngrășăminte, carburanți și combustibili, ar urma să crească și ea cu 48%, comparativ cu 2021, până la o valoare record de 424 miliarde de dolari. Această creștere a costurilor, cumulată cu aprecierea dolarului american, va forța unele țări să cumpere și să utilizeze o cantitate mai mică de inputuri, ceea ce va conduce în mod inevitabil la o producție agricolă mai mică anul următor.

În ceea ce privește perspectivele pentru sezonul agricol 2022/2023, FAO se așteaptă ca producția mondială de grâu să urce cu 0,6%, până la un nivel record de 784 milioane de tone, grație în special unor recolte mai bune în Rusia și Canada. În schimb, producția altor cereale, precum porumb, orz și sorg, ar urma să scadă cu 2,8%. Pe de altă parte, FAO se așteaptă ca producția de oleaginoase să se majoreze cu 4,2%, până la un nivel record, în tip ce producția de zahăr va spori cu 2,6%, iar cea de orez este așteptată să rămână practic nemodificată.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.