Nu încape urmă de îndoială în legătură cu faptul că, în rândurile profesioniștilor contabili, se află mulți iubitori ai teatrului. De aceea, cu siguranță, printre spectatorii la manifestările incluse în Festivalul Național de Teatru în perioada 21-30 octombrie a.c., au luat și vor lua parte și numeroși colegi de breaslă. Cu toate că „trupele de teatru” (este ciudat să se numească „trupe” formațiuni artistice, dar aici regăsim una dintre misiunile fundamentale ale teatrului, și anume spiritul militant în promovarea valorilor perene ale umanității) au avut și au, pe scenele Festivalului, un repertoriu de mare succes și interpretări de excepție – ceea ce merită, din plin, să fie subliniat – însă obiectul acestor note nu îl constituie spectacolele propriu-zise, ci modul în care s-a câștigat și se câștigă statutul de brand internațional.

Istoria teatrului românesc depășește două secole, timp în care ceea ce se acumula ca tradiție nu numai că s-a păstrat, ci s-a îmbogățit continuu prin eforturile permanente menite a conferi acestei arte o amprentă națională tot mai puternică. Scopul a fost atins și este atins pentru că, de la o generație la alta – formate din dramaturgi, actori monștri sacri, regizori mereu inovatori, scenografi și personal tehnic, angajați într-o permanentă acțiune de autodepășire – a existat și există o continuitate bazată, la rândul ei, pe valori naționale, europene și mondiale. Tocmai aici găsim una dintre cele mai valide explicații ale câștigării poziției de brand internațional: specificul național n-a fost abandonat nicio clipă, iar acest fapt a reprezentat chiar „pașaportul” intrării definitive în universalitate.

Chiar actuala ediție reprezintă o vie ilustrare a acestor adevăruri esențiale: de la piesele unor autori români și străini din vremuri îndepărtate până în zilele noastre, totul a purtat însemnele inconfundabile ale unei arte profund naționale, cuplate organic cu evoluțiile teatrului pe meridianele globului. Recunoașterea internațională a valorii teatrului românesc a fost și este un proces care a început în secolul al XIX-lea și continuă în zilele noastre deoarece, în pofida vicisitudinilor (și n-au fost puține) a existat și există o solidaritate profesională cultivată și păstrată ca moștenire de preț de-a lungul deceniilor și secolelor.

Sigur, specialiștii, cronicarii de teatru (și aici avem personalități de talie internațională) au comentat și aspectele considerate de ei drept minusuri ale acestei ample manifestări și este foarte bine că nu domnește, în această lume specială, automulțumirea. Sunt, de asemenea, mari dificultăți de finanțare, teatrele particulare, renăscute în perioada postdecembristă (primul dintre ele, „ACT”, a fost înființat în urmă cu 18 ani) fiind nevoite să funcționeze în condiții vitrege, uneori greu de imaginat, dar, cu toate acestea, foarte multe au fost și continuă să fie performante.

Este, evident, o mare bucurie să asiști la spectacolele înscrise în Festivalul Național de Teatru, ca amator de artă adevărată, însă nu mai puțin important este faptul că ne putem mândri, cu toții, că teatrul românesc deține un brand internațional de necontestat, care ne exprimă – la cel mai înalt nivel al artei – așa cum suntem, cu bune și mai puțin bune, dar mereu aspiranți, prin elitele noastre, la o calitate a vieții care să însemne nu numai prosperitate materială, ci și o autentică împlinire spirituală.