Florin Barbu: Toate statele din UE au agreat propunerea României de prelungire a derogărilor pe GAEC 7 și GAEC 8

Florin Barbu: Toate statele din UE au agreat propunerea României de prelungire a derogărilor pe GAEC 7 și GAEC 8

Telex » Știri 27 octombrie 2023  

Toate statele din Uniunea Europeană au agreat propunerea României pentru prelungirea în 2024 a derogărilor pe GAEC 7 și GAEC 8, a anunțat, la Indagra, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, citat de Agerpres. Aceste condiționalități trebuiau respectate de fermieri și vizau rotația culturilor (GAEC 7), precum și condiția de a lăsa 4% din suprafața fermei nelucrată, respectiv pârloagă (GAEC 8), însă, potrivit ministrului Agriculturii, la Consiliul Agricultură și Pescuit de la Luxemburg, din 23 și 24 octombrie, s-a agreat prelungirea derogărilor și pentru anul 2024.

Această măsură va permite fermierilor să își compenseze pierderile cauzate de reducerea prețurilor la cereale și de seceta severă.

"Am fost plecat la Consiliul AgriFish unde s-au discutat două teme importante pentru agricultura României, dar și pentru cea europeană. Pe de o parte, am discutat partea de derogări la GAEC 7 și GAEC 8, unde, cu cele două state care mai erau, Franța și Germania, am avut o discuție bilaterală cu cei doi miniștri și în următorul Consiliul AgriFish vom face front comun. Deci, practic, toate statele din Uniunea Europeană au agreat propunerea României de derogare de la GAEC 7 și GAEC 8", a precizat Florin Barbu, la conferința "Orizonturi ale Planului Strategic 2023-2027".

Un alt punct important pe ordinea de zi în Consiliul AgriFish a fost cel legat de risipa alimentară, în condițiile în care CE intenționează să scoată un act normativ pentru a atinge ținta de 50% până în 2030 privind risipa alimentară din Uniunea Europeană, ministrul român al Agriculturii susținând ca reducerea risipei alimentare să se facă pe întreg lanțul.

"Bineînțeles că Ministerul Agriculturii a adus argumente importante pentru acest act juridic pe care Comisia vrea să îl scoată în perioada următoare pentru a atinge ținta de 50% până în 2030 privind risipa alimentară din Uniunea Europeană. Spun acest lucru pentru că i-am rugat foarte mult și, bineînțeles, voi ține cont și voi susține în continuare ca reducerea risipei alimentare să se facă pe întreg lanțul, pentru ca în România, în anumite momente ale anului, atunci când producem cantități foarte mari de legume, să se poată lua măsuri de contingent, astfel încât produsele care vin din afara țărilor Uniunii Europene să aibă o restricție mai mare. Ne dorim în continuare ca produsele românești să fie consumate de către români, ne dorim foarte mult să sprijinim în continuare prin consum și prin putere de cumpărare fermierii din bazinele legumicole", a explicat ministrul Agriculturii.

Acesta a adăugat că în urma discuției cu omologul francez se are în vedere extinderea unui acord de export a cărnii de pasăre pe teritoriul Franței. "Vorbeam cu ministrul francez (al Agriculturii - n. r.) care în momentul de față are o problemă în sectorul avicol: au grad de autosuficiență de doar 50%, iar România în momentul de față are un grad de autosuficiență de 130%. Practic, am discutat și despre extinderea unui acord de export a cărnii de de pasăre pe teritoriul Franței. Sunt lucruri foarte importante", a adăugat oficialul.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.