FMI avertizează că avansul criptomonedelor pe piețele emergente amenință stabilitatea financiară

FMI avertizează că avansul criptomonedelor pe piețele emergente amenință stabilitatea financiară

Numărul 37, 6-12 oct. 2021  »  Lumea în care trăim

Extinderea monedelor digitale pe piețele emergente ar putea declanșa o „criptoizare” a economiilor, ceea ce este posibil să afecteze stabilitatea financiară, a avertizat Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters, preluată de Agerpres. În ultimul an, bitcoin și alte criptomonede au crescut atât ca preț, cât și ca popularitate, iar unele economii emergente și în curs de dezvoltare, precum Vietnam, India și Pakistan, au făcut pași rapizi spre o adoptare a criptomonedelor.

Teoretic, criptomonedele oferă o modalitate mai ieftină și mai rapidă pentru a trimite bani peste hotare. În plus, susținătorii menționează faptul că criptomonedele stabile ar putea proteja economiile de inflația ridicată și fluctuațiile monedelor locale.

În septembrie, El Salvador a devenit prima țară din lume care a adoptat bitcoin ca mijloc legal de plată, susținătorii estimând că experimentul va reduce costurile pentru remitențele în valoare de miliarde de dolari trimise anual către țara din America Latină.

Într-un capitol inclus în viitorul său raport privind stabilitatea financiară globală, FMI apreciază că politicile macroeconomice nesănătoase și sistemele de plăți ineficiente sunt câțiva dintre factorii care influențează adoptarea criptomonedelor în economiile emergente, alături de atractivitatea unor câștiguri rapide care i-au încurajat pe investitorii din întreaga lume.

Cu toate acestea, FMI avertizează că nivelul exact de adoptare a criptomonedelor în economiile emergente este greu de evaluat cu acuratețe. În plus, factori precum credibilitatea scăzută a băncilor centrale și un sistem bancar local slab, factori care pot alimenta fenomenul de „dolarizare”, pot, de asemenea, contribui și la creșterea gradului de utilizare a criptomonedelor, a adăugat Fondul.

„Dolarizarea” este un fenomen în care o monedă străină, de obicei dolarul american, este utilizată alături, sau în schimbul, unei monede locale. Inflația ridicată și instabilitatea unei monede sunt factorii principali care stimulează acest fenomen.

Însă, adoptarea pe scară largă a criptomonedelor stabile ar putea ridica, de asemenea, provocări semnificative prin întărirea forțelor actuale în favoarea „dolarizării”, susține FMI. „Dolarizarea poate afecta implementarea efectivă a politicii monetare a băncilor centrale și poate genera riscuri la adresa stabilității financiare prin neconcordanțe monetare în bilanțurile contabile ale băncilor, firmelor și gospodăriilor”, spune FMI. „Criptoizarea ar putea deveni, de asemenea, o amenințare la adresa politicii fiscale, în condițiile în care activele digitale pot facilitate evaziunea fiscală”, a adăugat FMI.

Fondul a îndemnat statele dezvoltate să își consolideze politicile macroeconomice și să evalueze posibilele beneficii care ar putea apărea de pe urma emiterii unor monede digitale, ca răspuns la avansul criptomonedelor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.