FMI consideră că achizițiile din pandemie au agravat dezechilibrele de cont curent
Telex » Știri
3 august 2021
Pandemia de COVID-19 a inversat în 2020 tendința de scădere constantă a dezechilibrului global al contului curent, în condițiile în care cheltuielile mari pentru susținere din țările avansate s-au combinat cu deficitele comerciale mai mari pentru echipamente medicale și prăbușirea cererii pentru petrol și călătorii, a subliniat Fondul Monetar Internațional, transmite Reuters, preluată de Agerpres. În raportul său anual privind sectorul extern, FMI susține că în 2020 combinația dintre excedentele și deficitele globale de cont curent s-a agravat până la 3,2% din Produsul Intern Brut mondial, de la 2,8% din PIB în 2019. Acest decalaj ar urma să continue să se agraveze în 2021, până la aproape 3,4% din PIB-ul mondial, după care se va reduce la aproximativ 2,5% din PIB pe măsură ce deficitele bugetare din SUA și alte state bogate se vor reduce și schimburile comerciale vor reveni la normalitate.
În același raport, FMI susține că valutele de rezervă s-au apreciat la debutul pandemiei, dar începând de la mijlocul lunii martie 2020 s-au depreciat pe fondul măsurilor excepționale de sprijin și al veștilor pozitive privind distribuția vaccinurilor.
Cu toate acestea, raportul include o evaluare a staff-ului FMI, conform căreia dolarul american este supraevaluat cu aproximativ 8,2%, având în vedere datele fundamentale ale economiei americane, acesta fiind punctul de mijloc al unui interval al cursului de schimb real care variază între o supraevaluare de 5,2% și una de 11,2%. În 2019, punctul mediu al aceleiași estimări a FMI era o supraevaluare de aproximativ 11%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice