FMI: Peste 20 de ţări sărace au cerut anularea datoriei

FMI: Peste 20 de țări sărace au cerut anularea datoriei

Telex » Știri 22 mai, 9:56  

Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat că peste 20 de țări sărace au cerut anularea datoriei publice bilaterale, conform inițiativei sprijinite de G20, iar FMI este pregătit să susțină extinderea programului dincolo de sfârșitul acestui an, dacă va fi necesar, transmite Reuters, citată de Agerpres. Mai mult de jumătate din cele 73 de țări sărace eligibile și-au exprimat interesul în acest program, în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), iar solicitările ar urma să crească, a anunțat purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, transmite Reuters.

Peste 300 de parlamentari din întreaga lume au cerut Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale să anuleze datoriile celor mai sărace țări, în contextul pandemiei, și să majoreze finanțarea pentru a evita un colaps al economiei globale. Inițiativa, condusă de senatorul Bernie Sanders, fost candidat la președinția SUA, și de Ilham Omar, membru al Congresului SUA, vine pe fondul sporirii temerilor că țările în curs de dezvoltare și economiile emergente vor fi devastate de epidemie. Sanders a declarat că țările sărace au nevoie de fiecare cent pentru a avea grijă de populație, în loc să achite „datorii nesustenabile” către marile instituții financiare internaționale.

Anularea datoriilor celor mai sărace țări ale lumii „este cel mai nesemnificativ lucru pe care îl pot face FMI, BM și alte instituții financiare internaționale pentru a preveni o creștere inimaginabilă a sărăciei, a foametei și a bolilor care amenință sute de milioane de oameni”, a avertizat senatorul american.

Politicienii au salutat decizia privind suspendarea temporară a plăților datoriilor către FMI pentru 25 dintre cele mai sărace țări ale lumii, dar au declarat că este nevoie de eforturi suplimentare.

Într-o scrisoare, parlamentari din mai mult de 20 de țări de pe șase continente au afirmat că datoriile celor mai sărace state ar trebui pur și simplu anulate și nu suspendate, altfel acele state nu vor putea prioritiza cheltuielile necesare pentru a lupta cu epidemia, ceea ce ar putea duce la întreruperea lanțurilor globale de aprovizionare și la turbulențe pe piețele financiare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.