FNGCIMM acordă garanții guvernamentale pentru sumele care reprezintă dobânzi amânate la plată, aferente creditelor contractate de persoane fizice

FNGCIMM acordă garanții guvernamentale pentru sumele care reprezintă dobânzi amânate la plată, aferente creditelor contractate de persoane fizice

Telex » Știri 29 iulie 2022  

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM) anunță că acordă garanții guvernamentale pentru sumele care reprezintă dobânzi amânate la plată, aferente creditelor contractate de persoane fizice. Potrivit unui comunicat al instituției, din anul 2020 și până în prezent au fost suspendate la plata ratelor 126.712 contracte, în valoare de până la 628 milioane lei și începând cu luna mai 2022 peste 10.000 de beneficiari ai programului Prima Casă au solicitat modificarea modului de calcul a dobânzilor prin schimbarea indicelui din ROBOR în IRCC.

Beneficiarii creditelor Prima Casă/Noua Casă pot beneficia, în baza OUG nr. 90/2022 de facilități de suspendare la plată a ratelor scadente, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane.

Obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 aprilie 2022 se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă cuprinsă între o lună și 9 luni. Valabilitatea scrisorii de garanție emisă de FNGCIMM va fi de 5 ani, iar debitorii pot beneficia o singură dată de suspendarea obligațiilor de plată pentru fiecare împrumut.

Pentru beneficiarii programelor Prima Casă și Noua Casă, dobânda acumulată aferentă perioadei de suspendare a ratelor se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă, cu dobânda 0%. Plata de către debitor a acestei creanțe se va face eșalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare.

FNGCIMM precizează că, pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor, debitorii persoane fizice trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să nu se afle în incapacitate de plată, în sensul în care debitorul nu este în măsură să își achite obligațiile ajunse la scadență, la data solicitării suspendării rambursării creditului, și nu a fost începută o procedură de executare silită de către un alt creditor; nu au înregistrat restanțe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligației de plată și nu înregistrează restanțe nici la data solicitării de suspendare a obligațiilor de plată; prezintă o declarație pe propria răspundere cu privire la creșterea cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării la plată, comparativ cu perioada similară a anului 2021; nu beneficiază, la data solicitării, de un plan de restructurare a datoriilor agreat cu creditorul, în ultimele 3 luni anterioare intrării în vigoare a OUG nr. 90/2022.

Până în prezent, pentru sprijinirea debitorilor care au întâmpinat dificultăți financiare din cauza epidemiei COVID-19, FNGCIMM a implementat OUG 37/2020 prin care, în 2022, au fost amânate la plată rate scadente pentru 31.861 de contracte, valoarea dobânzii suspendate fiind de aproximativ 129 milioane lei. 

În anii 2020 și 2021, numărul contractelor pentru care a fost solicitată amânarea la plată a depășit 47.000/an iar valoarea dobânzilor suspendate s-a situat în jurul cifrei de 250 milioane lei.

„Din anul 2020 și până în prezent au fost suspendate la plata ratelor un număr de 126.712 contracte, în valoare de până la 628 milioane lei și începând cu luna mai 2022 peste 10.000 de beneficiari ai programului Prima Casă au solicitat modificarea modului de calcul a dobânzilor prin schimbarea indicelui din ROBOR în IRCC”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM.

„Pe aceeași linie promovată de Guvernul României, de susținere a persoanelor fizice afectate de creșterea accentuată a costurilor de împrumut, indicele ROBOR la 3 luni înregistrând o dublare de la aproximativ 3% la 6% doar în acest an, anunțăm posibilitatea de modificare a dobânzii prin înlocuirea ROBOR cu IRCC, în cazul creditelor PRIMA CASĂ”, menționează reprezentanții FNGCIMM. Instituția a primit din partea celor 15 finanțatori activi înscriși în Programul NOUA CASĂ peste 10.000 de solicitări de modificare a modului de calcul a dobânzilor prin schimbarea indicelui din ROBOR în IRCC. Circa 9300 sunt deja aprobate, iar aproximativ 800 sunt în lucru, urmând a fi aprobate în cel mai scurt timp.

Pentru trecerea de la ROBOR la IRCC (IRCC = Indice de Referință pentru Creditele Consumatorilor), beneficiarul creditului trebuie să adreseze băncii o cerere privind modificarea contractului de credit și emiterea unui act adițional. La solicitarea băncii, FNGCIMM emite actul adițional prin care este aprobată modificarea modului de calcul al dobânzii aferente creditului contractat cu garanție de stat.

FNGCIMM este mandatat de statul român, prin Ministerul Finanțelor, să emită Scrisori de garanție, prin care se obligă să plătească sumele garantate, la prima și simpla cerere a creditorului, până la limita valorii scrisorii de garanție, în cazul în care debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile de rambursare stabilite conform graficului de rambursare a dobânzilor eșalonate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.