Fonduri pentru angajarea tinerilor în agricultură
Numărul 19, 28 mai - 2 iunie 2019 » Direct de la sursă
Guvernul a aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 336/2018 privind aprobarea Programului de stimulare a angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură şi industria alimentară. „Actul normativ vine în sprijinul angajatorilor fermieri din agricultură, prin realizarea unui instrument de susţinere financiară, care să ofere acestora posiblitatea de a angaja forţă de muncă tânără în sectoarele agricultură, acvacultură şi industria alimentară”, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Angajatorul fermier care face dovada angajării a doi tineri beneficiari ai Programului beneficiază de următorul sprijin financiar lunar, pentru fiecare persoană astfel angajată:
- 1.000 lei pentru persoanele cu studii superioare de specialitate în domeniul agricol, acvacultură şi/sau industrie alimentară;
- 750 lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate, precum şi cursuri de formare profesională de scurtă durată în domeniul agricol, al acvaculturii şi/sau industriei alimentare;
- 500 lei pentru persoanele fără studii.
Tinerii beneficiari ai Programului trebuie să aibă studii de specialitate în domeniul agricol, al acvaculturii şi/sau industriei alimentare, conform codurilor COR.
Pentru a beneficia de noile reglementări, angajatorii fermieri au obligaţia de a încheia cu tinerii beneficiari ai Programului contracte individuale de muncă cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată sau determinată, dar nu mai puţin de 12 luni, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Valoarea Programului corespunzătoare anului 2019 este de 30 milioane lei şi vizează acordarea unui sprijin financiar angajatorilor fermieri din agricultură, acvacultură şi industria alimentară, în vederea angajării tinerilor beneficiari ai Programului pe perioadă determinată sau nedeterminată, dar nu mai puţin de 12 luni, cu normă întreagă. În urma acestei măsuri se estimează că în anul 2019 vor fi angajaţi 3.000 de tineri. Înscrierea în Program se face până la data de 31 decembrie 2020. (Al.R.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice