Formularul 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate” a fost actualizat
Numărul 10, 19-25 mar. 2025 » Curier legislativ
Prin Ordinul comun nr. 299/455/435/729/2025 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice, al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, publicat astăzi în Monitorul Oficial nr. 220/13.03.2025, au fost actualizate modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”.
Potrivit Referatului de aprobare a actului normativ, acesta include următoarele modificări:
● Modificarea Anexei nr. 1.1 „Anexa angajator” din formular, prin eliminarea rubricilor/secțiunilor privind angajatorii care aplică prevederile art. 60 pct. 5 sau pct. 7 din Codul fiscal, de la Secțiunea A „Alte date de identificare a plătitorului”;
● Modificarea Anexei nr. 1.2 „Anexa asigurat” din formular, prin:
▪ eliminarea casetei „Salariat care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator, sau în sectorul de construcții/agricol și în industria alimentară, după caz, care beneficiază de facilitățile fiscale prevăzute la art. 60 pct.2, pct. 5 sau pct. 7 din Codul fiscal care și-a exprimat opțiunea pentru plata contribuției la fondul de pensii administrat privat”;
▪ actualizarea trimiterilor care vizează măsura „300 de lei din salariul minim, sumă netaxabilă”, de la Secțiunile A și B;
▪ eliminarea Secțiunii A1 „Facilități fiscale acordate salariaților pentru activități de creare de programe pentru calculator, respectiv pentru activități în sectorul construcții/agricol și în industria alimentară, conform art.60 pct.2, pct. 5 sau pct. 7 din Codul fiscal, după caz”;
▪ eliminarea Secțiunii B.4.1. „Facilități fiscale acordate salariaților pentru activități de creare de programe pentru calculator, respectiv pentru activități în sectorul construcții/agricol și în industria alimentară, conform art. 60 pct. 2, pct. 5 sau pct. 7 din Codul fiscal, după caz”;
▪ eliminarea din secțiunea E.3 „Date detaliate privind impozitul pe venit și unele contribuții sociale obligatorii” a pozițiilor 13, 14, 17, 18, 19 și 20, care vizează facilitățile fiscale acordate persoanelor fizice care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator, sau în sectorul de construcții/agricol și în industria alimentară;
● Actualizarea Nomenclatorului „Creanțe fiscale” din Anexa 2, prin eliminarea creanțelor de la pozițiile 2.1, 2.2. și 2.3 care vizau contribuția de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care se încadrau în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 2, 5 și 7 din Codul fiscal, precum și actualizarea temeiului legal pentru creanțele reprezentând contribuția de asigurări sociale, respectiv contribuția de asigurări sociale de sănătate reținută la sursă de plătitorii de venituri;
● Actualizarea Nomenclatorului „Tip asigurat pentru alte entități asimilate angajatorului” din anexa 3, prin introducerea tipurilor de asigurați „Rezerviști voluntari dispăruți, răpiți sau căzuți în captivitate pe timpul mobilizării sau în cazul stării de război, precum și al executării misiunilor” și „Rezerviști voluntari în perioada în care nu participă la instruire”, în conformitate cu prevederile Legii nr.270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, cu modificările ulterioare;
● Actualizarea Nomenclatorului „Tip asigurat” din Anexa 4, prin:
▪ redenumirea tipului de asigurat de la val.1 „Salariat sau salariat care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator, sau în sectorul de construcții/agricol și în industria alimentară după caz, care nu se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct.2, pct. 5 sau pct. 7 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Codul fiscal)”, care devine „Salariat, cu excepția salariaților din domeniul construcții”;
▪ eliminarea tipurilor de asigurați „1.1.Salariat care își desfășoară activitatea în sectorul agricol și în industria alimentară, care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 7 din Codul fiscal” și „1.3.Salariat care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator care se încadrează în condițiile prevăzute la art.60 pct.2 din Codul fiscal”;
▪ redenumirea tipului de asigurat „1.2.Salariat care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal” care devine „1.1 Salariat care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor”;
▪ actualizarea trimiterilor care vizează măsura „300 de lei din salariul minim, sumă netaxabilă” de la tipurile de asigurați cu valorile 1.11.2 și 1.11.3;
● Modificarea corespunzătoare a instrucțiunilor de completare a formularului 112.
Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu declararea veniturilor aferente lunii publicării în Monitorul Oficial al României.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte