FPTR anunţă demararea Programului „Litoralul pentru toţi”, cu tarife între 159 şi 605 de lei pe săptămână

FPTR anunță demararea Programului „Litoralul pentru toți”, cu tarife între 159 și 605 de lei pe săptămână

Telex » Știri 15 mai 2018  

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a lansat programul "Litoralul pentru toţi", prin care turiştii beneficiază de cazare la mare plătind între 159 şi 605 de lei pentru o săptămână în perioada 14 mai - 14 iunie. Tarifele practicate in programul special ‘’Litoralul pentru toţi" sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon.

‘’Litoralul pentru toţi’’ este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. ”Tarifele percepute în cadrul programului de către hotelieri sunt neschimbate de cinci ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%,  iar în unele cazuri, chiar s-au dublat”, arată oficialii FPTR.

Până în prezent s-au înscris în program 36 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie un număr de 2.200 de locuri în fiecare dintre cele cinci serii. Aceste locuri vor fi vândute prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, sau direct de către hotel, tariful fiind acelaşi, în funcţie de unitatea de cazare.

Astfel, aproximativ 15.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral să beneficieze de vacanţe cu tarife reduse.

Tarifele negociate pentru zona Mamaia – Constanţa – Eforie în această ediţie (sejur de şase nopţi/persoană) pornesc de la 205 lei la un hotel de o stea fără mic dejun şi ajung la 605 lei la un hotel de cinci stele cu mic dejun.

Tarifele negociate pentru sudul litoralului (staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) pentru un sejur de şase nopţi pornesc de la 159 lei de persoană la un hotel de o stea, fără  mic dejun, şi ajung la 469 lei la un hotel de cinci stele, dar cu mic dejun.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.