Franța redevine cel mai mare producător global de vin în 2023

Franța redevine cel mai mare producător global de vin în 2023

Telex » Știri 13 noiembrie 2023  

Ministerul francez al Agriculturii a îmbunătățit, la finalul săptămânii trecute, estimările privind producția de vin a țării din acest an, confirmând menținerea titlului de cel mai mare producător global de vin, deși unele regiuni importante, cum ar fi Bordeaux, au fost afectate de mucegai, transmite Reuters, preluată de Agerpres. În condițiile în care recoltarea strugurilor se apropie de final în Franța, Ministerul Agriculturii previzionează că în 2023 producția de vin a țării se va situa la 47,2 milioane de hectolitri, în creștere de la un nivel de 46 milioane de hectolitri prognozat luna trecută, și cu 2% mai mult decât producția din 2022.

Un hectolitru este echivalent cu 100 de litri sau aproximativ 133 de sticle standard de vin.

În timp ce producția a crescut în multe regiuni, inclusiv Champagne, a scăzut în Bordeaux, Languedoc-Roussillon, în sud-vest și în sud-est, a informat Ministerul Agriculturii din această țară.

În Burgundia, producția a egalat nivelul record din 2028, în special la vinul alb, în timp ce în Beaujolais este așteptată o producție bună, în pofida furtunilor care au afectat viile. În contrast, în Bordeaux, strugurii roșii au fost afectați de mucegai în unele zone. Per ansamblu, producția în Bordeaux va fi cu 15% mai scăzută decât media din perioada 2018-2022, a precizat Ministerul Agriculturii.

Franța, care a pierdut în fața Italiei titlul de cel mai mare producător global de vin, își va recâștiga poziția de lider anul acesta, după ce fenomenele meteo extreme și bolile fungice au afectat viile italiene.

Vinul este cel mai important produs agricol al Franței și, în mod normal, Franța, Spania și Italia concurează pentru titlul de cel mai mare producător mondial.

Conform datelor publicate zilele trecute de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), producția mondială de vin a scăzut anul acesta la cel mai redus nivel din ultimii 60 de ani, din cauza recoltei slabe din emisfera sudică și unele țări europene mari producătoare.

Datele preliminare ale OIV arată că producția mondială de vin din 2023 (excluzând sucul de struguri și mustul) se va situa între 241,7 și 246,6 milioane hectolitri, prognoza medie fiind de 244,1 milioane hectolitri. Acesta ar fi un declin de 7% față de 2022 și cel mai redus nivel din 1961, când producția mondială de vin a scăzut la 214 milioane hectolitri, a informat OIV.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.