Franța va înăspri controalele asupra investițiilor străine în firmele locale

Franța va înăspri controalele asupra investițiilor străine în firmele locale

Numărul 35, 6-12 sep. 2023  »  Lumea în care trăim

Ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, s-a angajat să întărească controalele asupra investițiilor străine în companiile țării, pentru a proteja industriile strategice, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres. Vor fi incluse în sectoarele strategice firmele implicate în extragerea și procesarea materiilor prime esențiale. De asemenea, vor fi extinse controalele la sucursalele franceze ale firmelor străine, pentru a se lua măsuri în cazul eludării controalelor, a explicat oficialul francez, în timpul vizitei în Departamentul Haute-Savoie.

Acesta a adăugat: "Potențialul pentru furtul de tehnologie și know-how nu a fost niciodată mai ridicat".

Franța intenționează să mențină plafonul de 10% (redus de la 25%) la care sunt declanșate controale la entitățile din afara Europei care achiziționează participații în firmele strategice. Anul trecut, au fost examinate 325 dosare, în creștere de la 137 în 2017, a explicat ministrul francez de Finanțe.

Conform unui document consultat recent de Reuters, și ministrul german al Economiei, Robert Habeck, vrea să înăsprească procedura de examinare a investițiilor străine cu o nouă lege al cărei obiectiv va fi consolidarea securității economice. Eforturile vin în condițiile în care autoritățile de la Berlin cer companiilor să-și reducă dependența de China, iar Executivul verifică dacă actualul set de reglementări este suficient pentru a încuraja aceste politici.

De asemenea, eforturile reflectă politicile mai extinse ale Occidentului de a-și reduce dependența strategică de China - pe care autoritățile o numesc "de-risking" (reducere a riscurilor), pe fondul sporirii temerilor legate de extinderea Chinei în regiunea indo-pacifică și posibile perturbări ale lanțurilor de aprovizionare.

"În ultimii ani, revizuirea investițiilor a dobândit o importanță enormă în Germania, Europa și pe plan internațional", se arată în document.

Ca parte a revizuirii legislației, vor fi verificate investițiile în care un investitor obține acces la tehnologiile sau bunurile unei companii germane mai degrabă prin acorduri contractuale decât prin achiziționarea drepturilor de vot, procedură care deja este verificată.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.