Giancarlo Giorgetti: Este puțin probabil ca UE să adopte noile reguli fiscale până la finalul anului

Giancarlo Giorgetti: Este puțin probabil ca UE să adopte noile reguli fiscale până la finalul anului

Numărul 35, 6-12 sep. 2023  »  Lumea în care trăim

Este puțin probabil ca Uniunea Europeană să ajungă la un acord privind noile reguli fiscale până la finalul anului, așa cum era planificat, a declarat ministrul italian al Economiei, Giancarlo Giorgetti, transmite Reuters, preluată de Agerpres. În martie, Comisia Europeană a recomandat statelor membre să își pregătească bugetele pentru 2024, având în vedere readucerea deficitelor sub 3% din PIB "pe termen mediu", investind în același timp în creștere verde și digitală.

Așa cum s-a anunțat încă de la finele anului trecut, Clauza derogatorie generală din Pactul de stabilitate și de creștere, care prevede, în cazul unei recesiuni economice grave, o abatere temporară de la cerințele bugetare care se aplică în mod normal, va fi dezactivată la sfârșitul anului 2023. Ieșirea din perioada în care a fost în vigoare clauza derogatorie generală va duce la reluarea recomandărilor specifice fiecărei țări privind politica bugetară, care sunt cuantificate și diferențiate în funcție de provocările cu care se confruntă statele membre în ceea ce privește datoria publică.

UE este sub presiune pentru a stabili noi reglementări fiscale care să fie acceptate de toate statele membre UE, Italia fiind în favoarea unei abordări mai puțin stricte, față de alte guverne din nordul Europei.

Probabil nu se va încheia un acord până la termenul limită stabilit la finalul anului, le-a spus jurnaliștilor Giorgetti. Deja Comisia Europeană a prezentat "un fel de îndrumări în eventualitatea în care nu se reușește adoptarea noului Pact până la finalul anului, ceea ce va fi cel mai probabil rezultat", a adăugat oficialul italian.

Italia pregătește un buget dificil pe 2024, în care ar urma să se regăsească reducerile de taxe promise de premierul Giorgia Meloni, în timp ce vor trebui luate măsuri pentru reducerea deficitului, economia țării confruntându-se cu o încetinire.

Meloni a cerut miniștrilor "să evite risipa" în propunerile pe care le vor înainta pentru buget, înainte ca acesta să fie prezentat Parlamentului, în octombrie.

Situația este dificilă, dar Guvernul "va încerca" să-și îndeplinească actualele angajamente privind reducerea deficitului și a datoriei, a dat asigurări Giorgetti.

Regulile fiscale, denumite oficial Pactul de Stabilitate și Creștere, au fost introduse pentru a limita împrumuturile guvernamentale și a garanta valoarea monedei unice. Aceste reguli cer guvernelor să mențină deficitele bugetare sub 3% din PIB și datoria publică sub 60% din PIB.

Regulile actuale, care sunt aceleași pentru toate statele membre UE, prevăd o reducerea anuală a datoriilor cu 1/20 din excesul de peste 60% din PIB. Însă, aceste reguli sunt suspendate până la finele anului și ar urma să intre din nou în vigoare în 2024, dacă până atunci nu vor fi convenite unele noi.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.