Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi de peste 29 de milioane de lei, în primele patru luni din 2021

Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi de peste 29 de milioane de lei, în primele patru luni din 2021

Telex » Știri 25 mai 2021  

Comisarii de mediu au efectuat peste 10.800 de controale, în primele patru luni ale anului în curs, și au aplicat amenzi în valoare de 29,3 milioane de lei, în creștere cu 52,27% față de perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Garda Națională de Mediu (GNM), consultate de Agerpres. Astfel, în intervalul 1 ianuarie – 30 aprilie 2021, numărul inspecțiilor realizate la nivel național a fost cu 25% mai mare, comparativ cu primele patru luni ale anului anterior, când au fost înregistrate 8.635 de acțiuni.

Datele centralizate de Garda de Mediu relevă faptul că, raportat la intervalul analizat, au fost aplicate 1.477 de amenzi, față de 854, cu un an în urmă. De asemenea, au fost emise 564 de avertismente (față de 366, în primele patru luni din 2020) și 96 de decizii privind sistarea activității (față de 61, în aceeași perioadă a anului precedent).

Potrivit raportului periodic al GNM, de la începutul acestui an și până la finele lunii aprilie au fost emise 11 propuneri de suspendare de acorduri/autorizații de mediu, precum și 32 de sesizări penale.

Din totalul controalelor realizate în 2021, un număr de 9.252 s-au înregistrat în domeniul controlului poluării și 1.550 în domeniul biodiversității, biosecurității și ariilor protejate.

În luna aprilie a acestui an au fost efectuate, la nivel național, 3.139 de inspecții, dintre care 2.604 în domeniul poluării. Pe parcursul acestor controale au fost aplicate 446 de amenzi, în valoare totală de 8,595 milioane de lei.

Totodată, în același interval, au fost transmise 151 de avertismente, 32 de dispoziții de sistare a activității și 19 sesizări penale. În schimb, nu a fost emisă nicio propunere de suspendare acorduri/autorizații de mediu.

Garda Națională de Mediu este o instituție publică și funcționează ca instituție de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). Instituția are atribuții în prevenirea, constatarea și sancționarea încălcării prevederilor legale privind protecția mediului, inclusiv a nerespectării reglementărilor prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluării industriale și managementului riscului, substanțelor și preparatelor periculoase, biodiversității și ariilor naturale protejate, fondului de mediu și altor domenii prevăzute de legislația specifică în vigoare.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.