Hărți de risc natural pentru cutremure și alunecări de teren

Hărți de risc natural pentru cutremure și alunecări de teren

Numărul 4, 6-12 februarie 2018  »  Direct de la sursă

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va cofinanța un proiect în valoare de 787.078 lei (fără TVA) privind elaborarea hărților de risc natural pentru cutremure și alunecări de teren în județul Galați, zonă afectată recent de numeroase astfel de fenomene naturale. Potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Galați (care a emis deja ordinul de începere a lucrărilor aferente acestui demers), durata de implementare a proiectului este de opt luni.

„Proiectul prevede realizarea hărților de risc pentru Faleza Dunării, a Brateșului, dar și pentru 19 localități din județ care se confruntă cu alunecări de teren. Se vor realiza analize fizico-geografice, determinări privind condițiile de producere și efectele cutremurelor și alunecărilor de teren, scenarii de risc seismic, documentații privind lucrările de menținere sau refacere a stabilității versanților, precum și o strategie pentru prevenirea și atenuarea efectelor fenomenelor naturale. Nu trebuie confundate cu hărțile de risc la inundații, care sunt întocmite de către Administrația Națională Apele Române. Jumătate din sumă va fi suportată din bugetul propriu al Consiliului Județean Galați, iar cealaltă jumătate va fi asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Cele 19 localități pentru care se vor elabora hărți de risc natural pentru cutremure și alunecări de teren sunt: Cerțești, Berești-Meria, Suceveni, Cavadinești, Bălășești, Berești, Vânători, Băleni, Brăhășești, Corni, Cosmești, Cuca, Gohor, Nicorești, Pechea, Slobozia Conachi, Smârdan, Țepu și Valea Mărului. Hărțile de risc sunt necesare pentru identificarea, localizarea și delimitarea zonelor expuse la cutremure și alunecări de teren și pentru elaborarea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, în vederea instituirii măsurilor specifice privind atenuarea riscurilor, realizarea construcțiilor și utilizarea terenurilor.

(Copyright foto: mschmeling / 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.