Herlan & Associates – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Sibiu

Herlan & Associates – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Sibiu

Numărul 14-15, 5-18 iulie 2016  »  Cariere. Drumul spre performanță

Societatea Herlan & Associates SRL a fost înființată în anul 2005, iar în anii următori și-a extins constant activitatea, oferind, pentru un număr tot mai mare de clienți, servicii în domeniile contabilitate, fiscalitate și consultanță antreprenorială, atât în Sibiu, cât și în alte orașe din Transilvania.

Biroul Herlan & Associates dispune de resurse de personal pentru prelucrarea de proiecte de diferite dimensiuni, precum și de experiență privind standardele naționale și internaționale de contabilitate, privind legislația UE și diferite sisteme de contabilitate și controlling. Echipa sa, stabilă și omogenă, participă regulat la cursuri de pregătire privind tematici relevante pentru serviciile oferite clienților.

Clienții Herlan & Associates aparțin unor domenii de activitate diverse, fiind societăți de prestări servicii, de producție, cu profil de comerț, fundații, liber-profesioniști. Majoritatea sunt societăți române constituite în Transilvania de concerne active pe plan internațional. Herlan & Associates a devenit un partener de încredere al clienților săi, care le înțelege cerințele și este permanent interesat în a le crea plusvaloare. De asemenea, Herlan & Associates cultivă sinceritatea și orientarea spre soluționarea problemelor clienților, compania fiind permanent interesată în dezvoltarea de soluții individuale pentru proiecte financiare, de contabilitate și controlling, pe baza experienței internaționale de care dispune, calitatea serviciilor sale fiind comparabilă cu cea a marilor companii internaționale de consultanță. Punând pe primul plan continuitatea în relația cu clienții săi, Herlan & Associates respectă termenele prevăzute de lege și pe cele stabilite cu aceștia, precum și cerințele calitative ale lucrărilor realizate.

Servicii

 Consultanță financiar-contabilă, contabilitate financiară și salarizare – Executarea contabilității financiare, întocmirea, verificarea și certificarea situațiilor financiare anuale, asistență în organizarea departamentului financiar-contabil, elaborarea politicilor contabile și a circuitului documentelor, analize financiare și expertize contabile; realizarea retratării situațiilor financiare conform IFRS, în temeiul experienței cu societăți multinaționale; servicii aferente contabilității salariale, de coordonare și administrare a personalului.

 Impozite și taxe – Pe baza anilor de experiență în domeniul legislației fiscale românești și comunitare, întocmirea declarațiilor fiscale, informarea asupra opțiunilor de minimizare a costurilor cu impozitele și asupra riscurilor fiscale, sprijin sau reprezentare cu ocazia inspecțiilor fiscale, reprezentare în litigii cu autoritățile fiscale.

 Consultanță – Prin combinarea competențelor din domeniile contabilitate, fiscalitate, drept și IT, consultanță la înființare, știut fiind că nimic nu este mai important decât un start bun, consultanță antreprenorială economică pentru găsirea de soluții privind reducerea cheltuielilor, creșterea cifrei de afaceri, buna dirijare a lichidităților, consultanță IT.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.