
ICEEfest 2016, la București
Numărul 8, 17-23 mai 2016 » Conectarea la era digitală
Este vorba despre cel mai mare festival dedicat mediului online din zona noastră geografică, festival care se va desfășura la București în zilele de 9 și 10 iunie a.c. Cu exact o lună înainte de debutul festivalului, ICEEfest a publicat pe site-ul oficial – www.iceefest.com – principalele subiecte pe care le va acoperi în acest an. Organizatorii susțin că evenimentul dedicat Internetului și impactului major pe care acesta îl are în economie, în comunicare și în aproape toate aspectele vieții de zi cu zi va avea anul acesta o agendă extrem de încărcată.
Vor participa reprezentanți ai unor giganți IT precum Google, Facebook, Instagram, LinkedIn, Yahoo! și Tumblr, precum și ai unor companii care au schimbat modul în care funcționează industrii precum muzica, turismul sau transportul urban – Shazam, Maker Studios, TripAdvisor sau Uber.
Zona jurnalism și content online va fi analizată de reprezentanți ai CNN, Euronews, BBC, Eurosport, Discovery Channel, Vice, Le Monde, Corriere della Sera, RTL, Dogan sau Ringier. Creativitatea în comunicare va fi adusă de autori ai unora dintre cele mai virale campanii digitale: The Zoo (Google), R/GA, DDB, BBH Live, Lola MullenLove, Catapult, Palladium, 4 Wise Monkeys și alții.
În ceea ce privește zona dedicată realității virtuale, cele mai noi realizări în domeniu vor fi prezentate de companii precum Hololens, Khora, Grand Visual, Inition, Design4Real, WildBytes, Discovery AR, Happy Finish și altele. Anul acesta, ICEEfest va lansa și un eveniment-satelit important, ICEEhealth, dedicat în exclusivitate impactului tehnologiei și al Internetului în lumea medicală. Aici vor prezenta companii precum Human Ecosystems, Deamjay, Omixy, Mira Rehab, Skin Vision sau Quealth.
eCommerce și marketingul avansat dedicat vânzărilor online vor fi analizate, pe lângă Google și Facebook, de experți de la House of Kaizen, uSwitch, Verve, Hotjar și alții. Tehnologiile complexe de marketing și distribuție de conținut vor și ele reprezentate prin AppNexus, Xaxis, Ooyala, Sizmek, Criteo, Sociomatic, Mather Economics, Playbuzz, Centro, RavDefender etc.
Festivalul va conține, de asemenea, zone dedicate investițiilor și start-up-urilor, dar și muzicii, filmului și comediei.
Un concurs internațional la care tehnologia de vârf s-a unit cu arta de calitate
Toamna muzicală, „recoltă” bogată de roade ale talentului și dăruirii artistice
Icarii contemporani, la un show aviatic de excepție, BIAS 2023
Pe litoral, nu numai soare și festivaluri. Sănătatea revine „în forță”
Ziua Internațională a Prieteniei, o sărbătoare a tot ceea ce au valoros oamenii
În „lunga vară fierbinte”, recorduri de „temperatură” cultural-artistică
Noaptea Muzeelor la Sate – o premieră europeană în spațiul mioritic
Ia și Sânzienele, simboluri ale unor tradiții permanent cultivate și îmbogățite