
În colimator: inițiativele parlamentare din preajma alegerilor
Numărul 32, 8-14 noiembrie 2016 » Revista presei economice
Controverse acute se desfășoară și în legătură cu recentele acte legislative îndreptate spre reducerea unui număr semnificativ de taxe și majorarea salariilor unor importante segmente ale bugetarilor. Unele puncte de vedere consideră că este vorba despre măsuri cu caracter reparatoriu, care pot fi susținute cu resursele bugetare existente. Alte luări de poziție vorbesc despre „pomeni electorale”, atrăgând atenția asupra consecințelor unor măsuri considerate populiste în plan bugetar, începând chiar din anul viitor. În acest context, parlamentarii au solicitat și poziția reprezentanților Guvernului. Toate aceste confruntări au fost reflectate în analiza semnată de Iulian Anghel în Ziarul Financiar din 2 noiembrie a.c. În ceea ce privește punctul de vedere al oficialităților, se prezintă următorul citat din declarația ministrului Finanțelor Publice, Anca Dragu: „Dacă se aplică majorările, estimăm un deficit bugetar de peste 3% din PIB, în condițiile în care nu se procedează la reducerea unor cheltuieli. Ar trebui să vedem ce se va întâmpla până la urmă cu proiectele adoptate și vom vedea apoi ce facem. Trebuie să ținem seama, printre altele, că avem cheltuieli ambițioase pentru Masterplan. Toate aceste cheltuieli, dacă sunt prevăzute în buget, s-ar putea ca în 2017 deficitul să sară de 4% din PIB”. Or, o asemenea situație ar impune măsuri speciale mai ales din perspectiva procesului de integrare europeană a României, cunoscut fiind că unul dintre criteriile principale de convergență vizează situarea deficitului bugetar sub 3% din PIB.
UE alocă 5,1 miliarde de euro pentru promovarea de noi orientări în domeniul sănătății publice
Târgul de carte Gaudeamus – ediția 2021, o veritabilă „gură de oxigen” pentru piața cărții din țara noastră
Incandescent – la propriu și la figurat, despre un meșteșug străvechi
Nicolae Titulescu, un reper pentru diplomația românească și mondială
Longevitatea creatoare; pentru vârstnici – exerciții de memorie, pentru tineri – identificarea „rădăcinilor”
Târgurile Mărțișorului, încă un pas spre revenirea la normalitate
Ziua Internațională a Faptelor Bune, prilej de reflecție despre noi înșine
Un regal cultural-artistic pentru noi, toți: Luna Brâncuși