INS: Capacitatea de cazare turistică a scăzut anul trecut cu 27,8%

INS: Capacitatea de cazare turistică a scăzut anul trecut cu 27,8%

Numărul 11, 24-30 mar. 2021  »  Breviar statistic

Capacitatea de cazare turistică în funcțiune a structurilor de primire a fost în 2020 cu 27,8% mai mică față de anul precedent, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. În anul 2020, hotelurile au deținut cea mai mare pondere (60,1%) în totalul capacității de cazare turistică în funcțiune, fiind urmate de pensiuni agroturistice (13,4%), pensiuni turistice (11,3%), vile turistice (4,4%), hosteluri (3,6%), moteluri (2,9%) și restul tipurilor de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică (4,3%).

Indicele de utilizare netă a capacității de cazare turistică în funcțiune a fost anul trecut de 22,9% pe total structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare.

Turiștii români cazați în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 92,8% din totalul sosirilor. Comparativ cu anul 2019, numărul sosirilor a coborât cu 52,3% pe total, numărul de sosiri ale turiștilor români înregistrând o scădere cu 44,5%, iar cel al turiștilor străini o diminuare cu 83%.

Numărul de înnoptări ale turiștilor români cazați în structurile de profil a reprezentat 93,1% din totalul cazărilor. Comparativ cu anul 2019, numărul total de înnoptări s-a redus cu 51,6%, numărul de înnoptări ale turiștilor români înregistrând o scădere cu 45,3%, iar cel al turiștilor străini cu 81,1%.

Sosirile vizitatorilor străini în România în anul 2020 au atins 5.022.700, în scădere cu 60,8% față de anul 2019. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii străini pentru călătoriile către România (82,6% din numărul total de sosiri); restul călătoriilor au fost efectuate cu mijloace de transport aerian (14,5%), naval (2%) și feroviar (0,9%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate au fost de 9.510.100, în scădere cu 58,8% față de anul 2019. Cea mai mare parte a călătoriilor vizitatorilor români în străinătate a fost realizată cu mijloace de transport rutier (71%); restul călătoriilor au fost efectuate cu mijloace de transport aerian (28,3%), feroviar (0,4%) și naval (0,3%).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.