INS: Peste 202.000 de persoane inactive doreau să lucreze în 2023

INS: Peste 202.000 de persoane inactive doreau să lucreze în 2023

Numărul 17-18, 30 apr. - 14 mai 2024  »  Analize și sinteze

202.400 de persoane inactive doreau să lucreze în anul 2023, dar fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă lucrul, relevă datele Institutului Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. Ponderea persoanelor subocupate în totalul populației active a fost în anul 2023 de 1,2%, cu 0,1 puncte procentuale (pp) mai scăzută decât în anul precedent. Forța de muncă potențială adițională cuprindea 202.400 persoane, în scădere cu 0,4% față de anul anterior. În anul 2023, numărul șomerilor BIM a fost de 455.600 persoane.

"Rata șomajului este cel mai vizibil indicator rezultat din Ancheta forței de muncă în gospodării, utilizat pentru a caracteriza o multitudine de aspecte economice și sociale. Alături de acesta, pentru a oferi o imagine completă a situației și evoluției pieței muncii, INS publică, anual, un set de 3 indicatori, reprezentând categorii de populație ocupată sau inactivă având unele similitudini cu populația în șomaj și grade diferite de atașament față de piața muncii (comparativ cu situația standard a categoriei din care fac parte) și anume: persoane subocupate; persoane inactive care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul; persoane inactive care nu caută un loc de muncă, dar sunt disponibile să înceapă lucrul. Ultimii doi indicatori («persoane inactive care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul» și «persoane inactive care nu caută un loc de muncă, dar sunt disponibile să înceapă lucrul»), alcătuiesc împreună «forța de muncă potențială adițională». Setul de 3 indicatori constituie «arii» de diferențiere și întrepătrundere între populația ocupată și cea în șomaj, pe de o parte, și între șomeri și populația inactivă, pe de altă parte", explică INS, într-un comunicat.

Din rândul populației inactive în vârstă de 15-74 ani (6,235 milioane de persoane), 202.400 persoane făceau parte din forța de muncă potențială adițională (în scădere cu 700 față de anul precedent). Dintre acestea, 195.300 persoane erau disponibile să înceapă lucrul, dar nu căutau un loc de muncă.

În anul 2023, raportul procentual dintre această categorie de persoane și populația activă a fost de 2,4%. 7.100 de persoane căutau un loc de muncă, dar nu erau disponibile să înceapă lucrul.

INS menționează că, anul trecut, 99.000 persoane ocupate cu program parțial doreau și erau disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent, fiind considerate persoane subocupate. Această categorie de persoane a reprezentat 1,2% din populația activă, 1,3% din populația ocupată și 35,6% din numărul total al persoanelor care lucrau cu program de lucru parțial. Față de anul precedent, numărul persoanelor subocupate a scăzut cu 11.000.

Potrivit INS, persoanele subocupate sunt persoane ocupate care lucrează cu program parțial, care doresc și sunt disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent. Forța de muncă potențială adițională reprezintă suma a două categorii de persoane: "persoane inactive care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul" și "persoane inactive care nu caută un loc de muncă, dar sunt disponibile să înceapă lucrul".

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.