Inspectorii RAR au aplicat amenzi de peste 820.000 de lei pe segmentul reparațiilor auto și stațiilor ITP

Inspectorii RAR au aplicat amenzi de peste 820.000 de lei pe segmentul reparațiilor auto și stațiilor ITP

Telex » Știri 20 decembrie 2022  

Mai multe ateliere de reparații, ateliere tahografe și limitatoare de viteză, stații ITP, dar și persoane neînregistrate fiscal au fost amendate cu peste 820.000 de lei, din cauza nerespectării prevederilor legale în domeniu, informează Registrul Auto Român (RAR), într-un comunicat citat de Agerpres. Astfel, în perioada octombrie - noiembrie 2022, au fost efectuate peste 650 de acțiuni de control ale inspectorilor Departamentului de supraveghere a pieței și au fost dispuse 143 de sancțiuni complementare cu oprirea sau suspendarea activității.

Potrivit RAR, 10% din totalul proceselor verbale întocmite au fost pentru persoane neînregistrate fiscal care desfășurau activități de reparații auto.

Pe parcursul acțiunilor de control, inspectorii au găsit neconformități legate de efectuarea de activități de reparații fără autorizație tehnică, efectuarea inspecției finale care să demonstreze conformitatea lucrărilor de reparații (una dintre condițiile legale privind admiterea și menținerea în circulație a autovehiculului, ulterior intervenției asupra unui autovehicul), păstrarea și respectarea condițiilor inițiale de autorizare. De asemenea, au fost identificați prestatori de servicii care nu au pregătirea necesară de a interveni la sistemele de securitate ale autovehiculului.

"Dacă alegeți să vă reparați mașina pe principiul «ieftin și rapid», într-o unitate improvizată, rețineți că nu aveți cum să verificați calitatea reparațiilor făcute și aveți șanse zero ca ulterior să rezolvați pe cale amiabilă eventualele inconveniente cauzate de calitatea slabă a lucrărilor", a declarat Mihai Dogarescu, șef Departament Supraveghere Piață (DSP) - RAR.

În plus, Registrul atrage atenția asupra faptului că intervențiile în sisteme de siguranță ale autovehiculului sunt complexe și necesită obligatoriu piese și componente omologate, iar din acest motiv controalele RAR au rolul de a stabili o stare de normalitate și legalitate în sfera serviciilor oferite posesorilor de autovehicule și de a-i încuraja să intre în legalitate pe cei care desfășoară activități de reparații în mod neautorizat.

RAR recomandă, totodată, ca achizițiile de componente auto din mediul online să se facă din surse sigure și piesele să fie omologate. "Vânzătorul trebuie să ofere garanție pentru produsele comercializate. Conform reglementărilor europene, în cazul în care piesele respective nu se potrivesc, cumpărătorul are dreptul să le returneze, evident fără ca acestea să prezinte urme de uzură", notează sursa citată.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.