Italia: Sectorul turismului se va redeschide la mijlocul lunii mai

Italia: Sectorul turismului se va redeschide la mijlocul lunii mai

Telex » Știri 6 mai 2021  

Premierul italian Mario Draghi a anunțat că se așteaptă la redeschiderea sectorului italian al turismului la mijlocul lunii mai, când vor fi permise călătoriile între regiuni, transmit DPA și Reuters, preluate de Agerpres. Vorbind la finalul reuniunii miniștrilor Turismului din G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate și emergente), Draghi a informat că „pașapoartele UE de vaccinare” vor fi operaționale până la mijlocul lunii iunie, permițând acces mai facil la călătorii pe continent.

Mario Draghi este sub presiune pentru a salva sectorul turismului, care în Italia angajează 4,2 milioane de persoane și generează 13% din PIB-ul celei de-a treia economii a Europei.

„În așteptarea pașapoartelor verzi digitale europene, avem propria noastră versiune la nivel național, care va permite oamenilor să se deplaseze între regiuni și va fi operațional de la mijlocul lunii mai, astfel încât nu va trebui să așteptăm până la mijlocul lunii iunie pentru documentul UE'”, a declarat premierul italian.

La rândul său, ministrul german al Turismului, Thomas Bareiss a afirmat: „Pe termen scurt, obiectivul este de a restabili încrederea în călătoriile în siguranță”.

Italia a avut anul trecut doar 25,5 milioane de vizitatori străini, un declin de peste 60% față de cei 65 de milioane de turiști străini din 2019. Veniturile pierdute în 2020 de Italia din cauza restricțiilor impuse turismului se ridică la 120,6 miliarde de euro, a estimat recent Consiliul Mondial al Turismului și Călătoriilor (WTTC).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.