Legea care permite plata retroactivă a cotizațiilor la pensii pentru maximum cinci ani, promulgată de președintele României
Telex » Știri
19 octombrie 2016
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, astăzi, legea care permite persoanelor care nu sunt încă pensionate şi care, în perioada activităţilor profesionale, au întrerupt din diverse motive plata contribuţiei la sistemul public de pensii să poată achita în decursul a şase luni această cotizaţie pentru o perioadă maximă de cinci ani.
Legea a fost adoptată de Parlament în luna septembrie. Potrivit actului normativ, persoanele interesate încheie un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii din raza teritorială de domiciliu ori reşedinţă a persoanei interesate. „Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială potrivit prezentei legi şi ultimii cinci ani anteriori acestei date”, se arată în lege. De asemenea, plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii.
(Sursa: News.ro)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”