Locuinţele s-au scumpit în septembrie, la nivel naţional, cu 1,9%, până la 1.220 de euro/mp

Locuințele s-au scumpit în septembrie, la nivel național, cu 1,9%, până la 1.220 de euro/mp

Telex » Știri 12 octombrie 2018  

Locuinţele s-au scumpit, în septembrie, la nivel naţional, cu 1,9% comparativ cu luna august, până la 1.220 de euro/mp, în special sub influenţa segmentului nou, se arată într-o analiză de specialitate, citată de Agerpres.

Capitala se situează pe primul loc în clasamentul lunar al creşterilor de preţ. Vânzătorii şi-au majorat pretenţiile cu 1,3% în septembrie, ajungând, astfel, la un nivel de 1.319 euro pe metru pătrat util (faţă de 1.302 euro/mp la sfârşitul lui august). Conform analizei Imobiliare.ro, interesantă este evoluţia contrastantă a celor două segmente de piaţă analizate. Dacă apartamentele vechi s-au ieftinit în acest răstimp cu 0,7% (de la 1.231 la 1.222 euro/mp), cele noi s-au apreciat cu nu mai puţin de 3% (de la 1.346 la 1.386 euro/mp).

În Braşov, preţul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare (indiferent de anul de construcţie) s-a majorat uşor în septembrie, şi anume cu 0,3%, de la 1.062 la 1.065 euro/mp, în vreme ce locuinţele vechi din oraş s-au menţinut, practic, la acelaşi nivel de preţ (acestea au consemnat o scădere de doar 0,1%, de la 1.054 la 1.053 euro/mp), cele nou-construite s-au scumpit cu 0,9% (de la 1.085 la 1.095 euro/mp).

În Cluj-Napoca, aşteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat, pe ansamblu, cu 0,4% în prima lună de toamnă, de la 1.525 la 1.531 euro/mp. Şi aici, locuinţele din blocurile vechi s-au depreciat uşor, respectiv cu 0,3% (de la 1.566 la 1.561 euro/mp). Cele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale au consemnat un avans important, de 1,2% (de la o valoare de 1.483 euro/mp, până la 1.501 euro/mp).

În Constanţa, preţurile au înregistrat un avans de 0,6% în septembrie, pretenţiile vânzătorilor de apartamente majorându-se, pe ansamblu, de la 1.141 la 1.148 euro/mp. Alături de Timişoara, Constanţa este unul dintre cele două mari centre regionale în care apartamentele vechi nu s-au ieftinit luna trecută – acestea au consemnat, în schimb, o creştere de 0,5%, de la 1.138 la 1.144 euro/mp. În acelaşi timp, locuinţele nou-construite din oraş s-au apreciat cu 1%, de la 1.150 la 1.162 euro/mp.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.