MADR: Bucharest Food Expo, în perioada 28 septembrie - 1 octombrie, în incinta Halei Laminor din București

MADR: Bucharest Food Expo, în perioada 28 septembrie - 1 octombrie, în incinta Halei Laminor din București

Telex » Știri 27 septembrie 2023  

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va participa, în perioada 28 septembrie - 1 octombrie 2023, la cea de-a doua ediție a Bucharest Food Expo, cea mai mare expoziție destinată sectorului de alimente și băuturi din România, ce se va desfășura în incinta Halei Laminor din București, informează Agerpres. Evenimentul își propune să contribuie la dezvoltarea sectorului agroalimentar din România pe toată filiera de producție, astfel încât consumatorii de alimente din țară și din străinătate să se bucure de produse românești de calitate.

"Salut organizarea acestui eveniment și îmi doresc ca astfel de manifestări să fie extinse la nivelul întregii țări pentru a le putea oferi producătorilor români posibilitatea de a-și valorifica roadele muncii, iar consumatorii să-și poată procura produse de calitate. MADR susține prin programe de sprijin toate sectoarele din agricultură, pentru a ne asigura că avem alimente de calitate, obținute în România. Îi îndemn pe toți să cumpere și să consume produse românești, doar astfel putem contribui la dezvoltarea agriculturii și capitalizarea fermierilor români!", a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, ediția 2023 a Bucharest Food Expo aduce împreună cele mai bune produse locale și internaționale, demonstrații culinare live și evenimente speciale pentru iubitorii de gastronomie din toată țara.

Astfel, va avea loc conferința "România, de la furcă, la furculiță!", eveniment ce se va axa pe dezbaterea și explorarea tendințelor și provocărilor din industria alimentară și va oferi o perspectivă valoroasă asupra viitorului industriei alimentare din România și a modului în care aceasta poate contribui la dezvoltarea economică și sustenabilitatea țării. Participanții vor avea ocazia să cunoască mai multe aspecte despre evoluția sectorului și să dezbată elemente privind inovații și noutăți.

De asemenea, în cadrul Bucharest Food Expo se va desfășura și Conferința "Horeca Top Trends & Innovation", ce va reprezenta o oportunitate pentru profesioniștii din industria Horeca de a descoperi cele mai recente tendințe și inovații care pot transforma experiența gastronomică pentru clienți; Campionatul Internațional de Pizza, în cadrul căruia cei mai talentați pizzari din România și din străinătate se vor întrece pentru a crea cele mai delicioase pizza. Nu va lipsi nici Competiția Top Chef Măcelar: prima competiție din Romania care își propune să selecteze cei mai buni maeștri măcelari, aducând față în față echipe de profesioniști care reprezintă cu mândrie breasla măcelarilor.

Bucureștenii vor mai găsi în cadrul Bucharest Food Expo și Piața de Mici, o zonă dedicată acestui preparat autentic românesc. Astfel, vizitatorii vor avea ocazia să deguste mici pregătiți după rețete din toată țara și alte bunătăți, precum: cârnați de mangaliță, pastramă de oaie și cârnați din carne de angus, toate gătite cu pasiune, păstrând gustul românesc autentic.

"Cei prezenți la târg vor avea ocazia să-și procure produse atestate tradițional dintr-o gamă variată de peste 30 de preparate din categoria: carne, lapte, procesare legume-fructe, băuturi. Nu vor lipsi produsele apicole, fructele deshidratate, ce dețin certificare de produs montan, dar și uleiurile presate la rece din floarea soarelui, aromatizate cu mirodenii, cozonaci și prăjituri realizate după rețete transmise din generație în generație", susțin reprezentanții ministerului.

Programul Bucharest Food Expo 2023 include și sesiuni de business matchmaking, oferind participanților oportunitatea de a stabili conexiuni de afaceri între specialiști, expozanți și invitați din țară și străinătate, dar și prezentări de inovații și noutăți – prezentarea de echipamente și utilaje pentru dezvoltarea sectorului alimentar.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.